Slujire arhiereasca la Copenhaga, Danemarca

with Niciun comentariu

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, de lăsatul secului pentru Postul Mare, 26 februarie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor români din capitala regatului danez, Copenhaga, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mesajul Părintelui Episcop, adresat numeroșilor tineri de diferite vârste aflați în biserica parohială, a fost receptat și apreciat ca un ghid practic de pregătire și parcurgere a Postului Mare. Elementele fundamentale ce definesc existența unui creștin: rugăciunea, postul și milostenia se vor transforma în fapte mântuitoare numai în măsura în care ele sunt născute din iertare izvorâtă din iubire față de Dumnezeu și aproapele, a adăugat ierarhul.

Copiii școlii parohiale au confecționat, sub îndrumarea doamnei Andreea Grădinar, mărțișoare și alte artefacte  menite să ne amintească de sosirea primăverii calendaristice. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a apreciat în mod deosebit lucrarea copilașilor și a îndrumătorilor, răsplătindu-i cu numeroase daruri.

În perioada următoare, Părintele Episcop Macarie va oficia Denia Canonului celui Mare în mai multe comunități euharistice din țările scandinave.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.