Cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord în biserica „Sfântul Gherman de Alaska” din Espoo, Finlanda, duminică, 19 noiembrie 2017

with Niciun comentariu

 

 

Cum putem păstra bucuria firească a vieții în Hristos?

 

Iubiți frați și surori împreună rugători,

Cineva s-ar putea, pe bună dreptate, să se întrebe cum se mai poate vorbi despre bucurie în aceste vremuri? Iată, chiar aici, în mijlocul comunității de români din Finlanda, avem cazul tragic al familiei Cameliei Smicală, prilej pentru care mă și aflu astăzi împreună cu frățiile voastre. Așadar, vedem o lume tulburată, o lume răscolită, o lume zdruncinată în temeliile sale, amenințată de războaie, de legi care restrâng libertatea, inclusiv cea religioasă, sau legi care pervertesc însuși firescul elementar al vieții. Și, iată, acestea se fac simțite nu doar la nivel teoretic sau la nivel general, ci la nivel concret, în viața noastră, în viața vecinilor noștri. Cu adevărat, așa cum ni se spune în Apocalipsă, „pacea de pe pământ s-a luat” (Apocalipsa 6, 4).

Vedem cum viața noastră cotidiană este ritmată în așa fel încât nu mai poți ține socoteala zilelor, a săptămânilor, a anilor. Din nefericire, timpul nostru este organizat în așa fel, de către așezarea acestei lumi, dar și de către mediul tehnologic, încât, iată, nu mai avem răgaz de reflecție, nu mai avem răgaz de interiorizare, nu mai avem răgaz de contemplare. Suntem tot timpul pe fugă. În realitate, suntem tot timpul furați, suntem tot timpul jefuiți. Suntem jefuiți de timp, suntem jefuiți de pace, suntem jefuiți de liniște și, în cele din urmă, suntem jefuiți de bucurie. Trăim și nu știm, până la capăt, cui și cu ce scop, cu ce finalitate trăim. Ni se pare că știm, pentru că teoretic avem o idee despre sensul vieții noastre și realitățile durabile ale firii, însă, în profunzime, suntem prea deseori decuplați, deconectați de la taina vieții și a mântuirii. Într-adevăr, am ajuns în acele vremuri despre care ni se spune în Apocalipsă că „timp nu va mai fi” (Apocalipsa 10, 6).

Preaiubiții mei,

Dacă privim cu atenție, vedem că lumea nu mai trăiește după rânduiala firii. Fără să idealizăm trecutul, știm că în lumea satului vechi românesc, exista o viețuire după rânduială. În acele vremuri, doar o minoritate dintre cei de atunci, totuși, erau departe de Hristos. Cei mai mulți dintre aceștia trăiau cu adevărat și plenar bucuria vieții. Trăiau pacea, trăiau împăcarea cu sine, cu celălalt și cu Dumnezeu, trăiau liniștea, trăiau tihna, trăiau sentimentul datoriei făcute și al împlinirii. Taina vieții se trăia mai plenar, se trăia cu frică de Dumnezeu și cu recunoștință pentru cele primite. Doresc să vă dau un exemplu simplu, ca să nu fie prea teoretic cuvântul: să ne gândim cu toții la micile momente ale vieții, aparent mici, aparent banale, care ne dau bucurie. Când ne îmbrățișăm copilul sau ne privim în ochi persoana iubită, când facem ceva important pentru celălalt sau când luăm împreună cina, familie și prieteni. Toate acestea sunt momente prețioase. Însă, de câte ori, oare, nu ne deconectăm de la acestea atunci când, de pildă, ne apare o notificare pe telefon? Sigur, pare ceva mic, dar nu e ceva mic, pentru că ne abatem atenția și inima noastră, și inima noastră nu mai este pe frecvența care trebuie. În acele momente ieșim și rupem această frumoasă comuniune, uneori doar pentru a ne verifica telefonul. Chiar dacă punem acel telefon deoparte, simplul fapt că există și cunoaștem că în acel mediu virtual se întâmplă ceva nou, ne reține atenția, ne scoate din lăuntrul nostru și ne împinge către cele din afară. Aceasta nu o spun de la mine, pentru că sunt cercetări care demonstrează că mintea noastră lucrează astfel. Din nefericire, conectați la viața virtuală, devenim deconectați de la acele momente de viață reală și de bucurie. Suntem risipitori și risipiți, și, de cele mai multe ori, bucuriile vieții se pierd printre degete așa cum se pierde nisipul când îl iei în palmă. Iată cum bucuriile acestea ale vieții, pacea, liniștea, sunt distruse de neorânduiala lumii în care ne aflăm. Sunt parazitate, sunt furate de duhul mamonei, de duhul posesiei, de duhul plăcerii, sunt transformate în consum și înlocuite cu tot felul de surogate care niciodată nu ne vor potoli setea de viață și de adevăr.

Ce este de făcut, într-o asemenea realitate? Oare nu mai putem avea bucurie, pace sau liniște? Din fericire pentru noi toți, iubiți frați și surori, a fost, este și va fi de-a pururi bucurie în Hristos, a fost, este și va fi de-a pururi pacea în Hristos, a fost, este și va fi de-a pururi liniște în Hristos și trebuie să-I mulțumim Mântuitorului Hristos veșnic, neîncetat pentru aceasta. Dacă bucuria firescului este tot mai persecutată, atunci avem nevoie de harul lui Hristos pentru a ne conecta la o realitate supremă și ultimă: îndumnezeirea. Nu putem să ne conectăm la această realitate supremă cu mijloace omenești. Ci trebuie ne umplem de har și de bucurie și să simțim adânc și temeinic în plinătatea harului dumnezeiesc, această bucurie a firescului. Desigur, dacă ne-am izola de civilizație, am avea conștiința însăși a acestei izolări. Am ști că trăim la marginea unei lumi în dezordine și neorânduială. Ceea ce arhitecții acestei lumi nu ne pot fura, însă, este credința, iar prin credință, împărtășirea de harul dumnezeiesc. Avem o comoară neprețuită și deseori uităm acest lucru și nu știm cum să o folosim! Îl avem pe Hristos, Întreg, în Sfânta Liturghie și în toate Tainele Bisericii! Hristos este și trebuie să fie, pentru noi toți, refugiul nostru dintr-o lume care se prăbușește din temeliile sale! Iar bucuria în Hristos și pacea în Hristos nu ne-o poate lua nimeni, chiar și atunci când se întâmplă nenorociri, chiar și în persecuție. Aceasta, iată, ni se lămurește în viețile martirilor vechi și noi.

 

Preaiubiții mei,

Cum putem face ca această viață în Hristos să nu devină ceva teoretic? Să nu fim superficiali! Tocmai pentru că viața în Hristos nu poate fi ceva teoretic, nu poate fi ceva conceptual, ea trebuie să se transforme în viață cotidiană, în simțăminte, în gânduri, în fapte, în conștiință trează. Dacă nu există o rețetă pentru a trăi această viață, în afara faptului că e necesară viața în Biserică, viața duhovnicească, există semne după care o putem recunoaște. Suntem cu adevărat duhovnicești, trăim firescul vieții în Hristos, dacă suntem alături de toți cei care au nevoie să primească pacea, bucuria și lumina lui Hristos. Dacă ne doare inima pentru aproapele și necazul lui, atunci trăim o viață în Hristos. Dacă ne arde inima la auzul Cuvântului Dumnezeiesc, atunci trăim o viață în Hristos. Dacă avem plâns lăuntric pentru păcatele noastre și pentru starea lumii, atunci trăim o viață în Hristos. Dacă avem dragoste dreasă cu sarea harului, care acoperă mulțime de păcate și ajunge chiar și la iubirea de vrăjmași, atunci cu adevărat suntem ai lui Hristos.

 

Spunea atât de minunat părintele Arsenie Papacioc, că trebuie să iubim pe vrăjmașii noștri și să iubim rana pe care ne-o provoacă aceștia. Numai dacă ajungem la această stare de iertare și de iubire, suntem cu adevărat ai lui Hristos. Altfel, nu putem avea parte de bucuria întru Hristos. Iar această bucurie vine doar dacă primim durerea lumii în inimile noastre, așa cum a făcut-o Însuși Mântuitorul Hristos. Avem parte de liniștea lui Hristos, iar aceasta vine doar dacă vom înțelege și vom avea liniștea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a avut-o înaintea judecătorilor și persecutorilor Săi, înaintea lui Ana si Caiafa, înaintea lui Pilat din Pont și înaintea tuturor celor care Îl chinuiau pe drumul Golgotei și apoi la răstignirea Sa. Hristos S-a urcat pe cruce și nu S-a mai coborât de pe cruce. Și noi trebuie să facem la fel, să ne urcăm pe cruce, iar de acolo nu ne mai putem coborî. Numai așa ne putem păstra bucuria și pacea pe care a avut-o Hristos cel Răstignit, după Ghetsimani și după drumul Golgotei și după Răstignire, întru biruința Învierii Sale. Așadar să-L urmăm pe Cel Care ne-a făgăduit prin cuvintele păstrate în Evanghelia după Ioan, în capitolul 16, versetul 22 „se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Și, iarăși, mai spune Mântuitorul Iisus Hristos, după cum ni se relatează în Evanghelia după Ioan, în același capitol al 16-lea: ”Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu, cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16, 24).

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să dobândim pacea, liniștea și bucuria cea veșnică!

Leave a Reply