PS Episcop Macarie: „Biserica folosește mediile online cu scopul hotărât de a ne aduce în mediul real al comunității euharistice care întotdeauna se întâmplă față către față”

with Niciun comentariu


Miercuri, 30 ianuarie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat în mijlocul credincioșilor drepmăritori din Uppsala, Suedia. Cu acest prilej ierarhul român a savârșit Sfânta Liturghie de hram și le-a vorbit celor prezenți  despre cele trei lucruri capitale pentru misiunea Bisericii pe care le învățăm de la Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur: comuniunea ca adevărat scop al comunicării, filantropia ca dragoste necondiționată și redare a libertății omului și teologia drept convorbire cu Dumnezeu și omul.

Copilașii prezenți, după ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au primit din partea Părintelui Episcop Macarie cartea: „Evanghelia lui Hristos prezentată de Sfântul Apostol Luca” apărută recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române și alte daruri.

După slujbă, Preasfințitul Macarie a vizitat, împreună cu părintele paroh Dan Virgil Păcurar, la maternitatea din Uppsala, pe soția sa Cătălina-Elena care a născut de curând al treilea copilaș.

Cuvântul Părintelui Episcop Macarie:

Preaiubiții mei, de ce sunt Sfinții Trei Ierarhi Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, atât de importanți pentru Biserică și pentru noi, cei de astăzi? Ce ne spune nouă lucrarea lor misionară și cum o putem folosi ca sursă de inspirație pentru propria noastră slujire și mărturie? Acești mari ierarhi ai Bisericii au înfruntat furia împăraților, trădarea celor din Biserică, resentimentele celor puternici și bogați. Au înotat împotriva curentului uriaș al ereziilor vremii și au traversat cu demnitate crize sociale și politice. Au mărturisit și au făptuit minunat pentru cei săraci și sărmani. Și-au topit și răstignit trupurile, și-au dăruit întreaga lor pricepere și cultură uriașă propășirii Bisericii, și-au pus chezaș sufletele pentru văduvele nedreptățite și au vindecat pe demonizați și pe leproși. Au mers până la capăt în dragostea lor pentru Biserica lui Hristos, dăruindu-se Lui integral. Pentru aceea, Hristos ni-i dăruiește înapoi ca ajutor, întărire, insuflare și stâlpi ai Bisericii.

Din toate faptele lor cele mari am sa rețin, astăzi, semnificația unor lucrări ale acestora, desigur, puține dintre cele foarte multe și minunate. Anume lucrări care ne pot inspira și pe noi, astăzi, în lucrarea misionară.

 Sfântul Ioan Gură de Aur scrie, în preambulul Omiliilor la Matei, un lucru foarte important. El arată că, inițial, comunitățile de creștini nu aveau Evanghelii scrise. Nu din neglijență, ci pentru că le știau pe de rost, cu puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt scria în inimile lor Evangheliile și toată înțelegerea și luminarea era trăită sub această insuflare, precum și a petrecerii împreună cu frații – uniți în cuget, cum aflăm și în Faptele Apostolilor. Numai când această trăire comunitară și personală întru Duhul a început să slăbească s-a ivit necesitatea transpunerii Evangheliilor în scris. Manuscrisul, așadar, era privit de Sfântul Ioan Gură de Aur ca o cârjă, ca un instrument care suplinește o slăbire în intensitatea racordării la Duh. Și, desigur, Sfântul Ioan Gură de Aur a folosit din plin această „cârjă”, acest instrument, rămânând unul din marii scriitori ai Bisericii. Ce ne spune nouă, mai exact, această pildă de la Sfântul Ioan Gură de Aur? Ne spune  că trebuie să fim foarte conștienți cu privire la limitele mijloacelor de comunicare cu care facem pastorație și misiune. Obiectivul misiunii noastre este de a ajunge la acea stare de părtășie plenară, plină de Duhul, față către față, în care Evanghelia devine întrupată de fiecare în parte și de starea noastră dimpreună. Noi, spre deosebire de oricine altcineva, nu căutăm doar să convingem sau să influențăm prin comunicare. Pentru noi comunicarea nu are nici un sens dacă nu se finalizează în comuniune. Mai mult decât atât, trebuie să fim foarte conștienți cu privire la limitele mijloacelor de comunicare pe care le folosim. Mulți au impresia că, dacă există, astăzi, oportunitatea de a comunica foarte ușor unor audiențe mari, prin noile tehnologii, soluția pentru Biserică ar trebui să fie acțiunea în această direcție. Desigur, Biserica trebuie să fie prezentă în mediul online, trebuie să folosească precaut și această cârjă, acest instrument, însă dacă scrisul și suportul fizic era privit de Sfântul Ioan Gură de Aur drept o soluție de mâna a doua, să ne întrebăm oare ce părere ar avea Sfântul Ioan despre aceste medii ale simulacrului și dependenței? Așadar, Biserica folosește mediile online cu scopul hotărât de a ne aduce în mediul real al comunității euharistice care întotdeauna se întâmplă față către față. Ele nu sunt „soluția, ci doar un mediu devenit inevitabil.

Sfântul Vasile cel Mare,  prăznuit astăzi, este cel care a pus bazele epocalei sale Vasiliade. A ridicat un adevărat oraș dedicat îngrijirii celor săraci și bolnavi. Principala semnificație pe care o putem desprinde din acest model este cel al necesității câștigării unei autonomii din ce în ce mai mari a Bisericii în lucrarea sa filantropică și nu numai. Vasiliada nu însemna doar, pur și simplu, îngrijirea săracilor, însemna și o protecție pentru aceștia. În zilele noastre, filantropia, fie că aparține statului, fie diverselor ONG-uri sau instituții, aproape niciodată nu se desfășoară doar de dragul celor sărmani. Ea este însoțită de diverse condiționalități, de obligații și de modelări sociale pe care destinatarii acestor servicii sunt nevoiți să le asume. Este multă filantropie ideologică în zilele noastre, prin intermediul căreia se caută și schimbarea mentalităților în principal a celor retrograde, pentru a fi înlocuite de altele, chipurile progresiste, care ar rezolva situațiile de nedreptate socială. Filantropia modernă este însoțită de un dresaj al omului. Numai în Biserică și numai Biserica garantează că grija față de săraci este o lucrare care țintește la restaurarea demnității omului și care respectă libertatea lui. Filantropia Bisericii este și trebuie să fie un act de necondiționată iubire, după modelul instituit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Grigorie Teologul, cel de-al treilea Ierarh prăznuit astăzi,   este cunoscut pentru lucrarea sa de recuperare a nobleței și înălțimii teologiei. Pe vremea sa, după cum remarcă însuși Sfântul Grigorie, teologia devenise un fel de conversație cotidiană dusă oricum și de către oricine. Despre lucruri înalte și dificile își dădea cu părerea oricine, indiferent cât de priceput, dar, mai ales, indiferent de starea sa duhovnicească. Într-un astfel de context ajunge Sfântul Grigorie Teologul în Constantinopolul dominat de ereticii arieni. Or, Sfântul Grigorie restaurează adevărata natură a teologiei. A arătat, cu fapta, că teologia este nedespărțită de o viață duhovnicească intensă. Teologia nu e ceartă de vorbe, nu este flecăreală, nu este nici măcar discurs despre Dumnezeu, ci este convorbire întru Duh spre luminarea noastră. Convorbire în sânul Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi. Vedem că astăzi, cu prea multă ușurință sunt abordate multe subiecte grave ecleziale și teologice și deseori cădem într-o deșartă ceartă de cuvinte. Oare mai avem urechi pentru șoapta lui Dumnezeu de la atâtea vorbe cu care umplem văzduhul?

Așadar, preaiubiții mei, trei lucruri învățăm de la Sfinții Trei Ierarhi, printre multele lucruri pe care le învățăm neîncetat de la ei, însă eu mă opresc la aceste trei lucruri: comuniunea ca adevărat scop al comunicării, filantropia ca dragoste necondiționată și redare a libertății omului și teologia drept convorbire cu Dumnezeu și omul, fiindcă teolog adevărat este cel care se roagă cu adevărat. Amin!”

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.