Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, sărbătoriţi de românii din Suedia

with Niciun comentariu

În Biserica noastră au fost pomeniţi sâmbătă, 12 noiembrie şi Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Tudoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu, sfinţi care sunt şi ocrotitorii parohiei ortodoxe româneşti din Sölvesborg, Suedia. Sfânta Liturghie a hramului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, informează TRINITAS TV.

„Cum rar se întâmplă în această perioadă a anului în Peninsula Scandinavă, Bunul Dumnezeu ne-a dăruit o frumoasă şi însorită zi de toamnă în această zi când i-am sărbătorit pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, ocrotitorii parohiei noastre ortodoxe române din oraşul Sölvesborg, oraş situat în sud-estul Suediei”, a spus Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

În parohia românească din Sölvesborg, se înalţă o nouă biserică de lemn, în stil maramureşean, pe un teren de 2500 mp, cumpărat de tânăra parohie de la Primăria oraşului Sölvesborg. În incinta bisericii se va ridica şi Centrul pastoral-cultural „Dumitru Stăniloae”, care va găzdui numeroase activităţi misionare, culturale şi sociale.

Imagini de la acest eveniment puteţi găsi aici.

www.basilica.ro

Leave a Reply