Sărbătoarea hramului la Parohia Ortodoxă Română din Oslo, Norvegia

with Niciun comentariu

Duminică, 10 mai 2009, Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” şi „Sfinţii Mucenici Ioan Valahul şi Halvard Norvegianul” din Oslo şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie  a  fost săvârşită de către Prea Sfinţitul Părinte dr Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoţi. Alături de numeroşii credincioşi prezenţi la slujbă, a participat şi ambasadorul Cristian Istrate, dimpreună cu familia. După Liturghie, a urmat o agapă frăţească, organizată de Părintele Paroh şi enoriaşi.

În ziua următoare, Prea Sfinţitul Părinte Episcop Macarie a participat, la sediul Ambasadei României din Oslo, la tradiţionala întâlnire a românilor din Regatul Norvegiei, intitulată ”Ziua porţilor deschise”. Cu acest prilej, Prea Sfinţia Sa a susţinut o prelegere despre ”Actualitatea omiliei către tineri a Sfântului Vasile cel Mare”.

Cei doi mucenici ocrotitori ai parohiei din Oslo, Ioan Valahul şi Halvard Norvegianul, au fost prăznuiţi în duminica premergătoare sărbătorii lor. Sfântul Mucenic Ioan Valahul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 mai, iar Sfântul Mucenic Halvard Norvegianul la 15 mai.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul sau Românul s-a  născut într-o familie de ţărani evlavioşi din Oltenia. Crescut de mic în dreapta credinţă, în toamna anului 1659 tânărul Ioan, în vârstă de 15 ani,  a fost luat în robie împreună cu mai mulţi tineri de o ceată de turci care au făcut mari jafuri prin satele româneşti, în drum spre Dunăre.  Trecând Dunărea, turcii şi-au împărţit robii, luând fiecare după voie şi plăcere pe cine voia. Într-o zi Ioan a fost silit spre necurata patimă de către un turc, pe care l-a refuzat cu scârbă, mărturisind că este creştin şi urăşte patimile păgâneşti. Mâniindu-se, voia să-l silească, dar tânărul creştin, întărit de râvna credinţei în Hristos, l-a lovit şi acela a murit îndată. Ceilalţi ostaşi l-au legat în lanţuri, iar după câteva luni de chinuri şi de mers pe jos, turcii au ajuns la Constantinopol, iar neîntinatul Ioan a fost dat ostatic femeii turcului ucis de el, drept pedeapsă, ca să-i fie slugă până la moarte. Acea femeie, rănindu-se de frumuseţea lui Ioan, îl trăgea spre necurata desfrânare şi spre legea mahomedană, silindu-l să se lepede de credinţa creştină. Mărturisind dreapta credinţă şi refuzând îndemnurile spre desfrânare, mărturisitorul Ioan a fost aruncat în temniţă şi apoi supus la foarte multe chinuri. Rămânând neschimbat şi tare în slujirea lui Hristos, a fost condamnat la moarte prin spânzurare, la 12 mai 1662.

Sfântul Mucenic Halvard Norve-gianul s-a născut în jurul anului 1020, în satul Husaby, în partea de sud-est a Norvegiei. Se trăgea dintr-o familie înstărită: tatăl lui, Vebjørn, era negustor pe mările nordului, iar mama sa, Torny, era rudă apropiată a Sfântului Rege Olav, creştinătorul Norvegiei. Părinţii lui Halvard erau creştini şi l-au crescut de mic în duhul învăţăturii creştine şi mai ales al jertfirii pentru ceilalţi. Halvard a ajuns, asemenea tatălui său, negustor.

În primăvara anului 1043, tânărul Halvard se afla pe malul mării, pregătindu-şi corabia pentru a trece fiordul Drammen. În acest timp a văzut o femeie tânără, însărcinată, alergând îngrozită spre el, cu hainele rupte şi ochii plini de lacrimi. Prin­tre suspine, tânăra, care era o roabă, i-a spus sfântului că trei bărbaţi o urmăreau, învinuind-o că furase ceva din cortul lor. Feme­ia a început să jure că este nevinovată, rugându-l pe Halvard să nu o lase în mâinile cruzilor urmăritori. Sfântul s-a umplut de milă şi i-a spus femeii să urce în barcă şi să nu se teamă de nimic. Cei doi au început să străbată fiordul Drammen, încercând să scape de vikingii care îi urmăreau. În cele din urmă, l‑au ajuns pe Halvard şi i‑au poruncit să le-o dea pe femeie, însă acesta le-a răspuns că nu le poate împlini cererea, pentru că aceasta jurase că nu furase nimic şi le-a promis că va plăti el însuşi tot ce le lipsea. Urmăritorii s‑au înfuriat şi mai mult şi i-au spus sfântului că dacă nu le va da femeia de îndată, îl vor omorî şi pe el.

Halvard s-a arătat neîndu­plecat, iar păgânii, luându-şi arcurile, au început să tragă în cei doi. Trei săgeţi au străpuns trupul lui Halvard, lăsându-l neînsufleţit în corabie, iar fe­meia însăşi a murit sub ploaia de săgeţi a barbarilor. După ce şi-au văzut fapta mârşavă împlinită, bărbaţii au legat de gâtul lui Halvard o piatră de moară şi l-au aruncat în mare. Potrivit tradiţiei, trupul tânărului mucenic, în loc să se scu­funde, plutea pe apă. În scurtă vreme în jurul lui Hal­vard s-au adunat mulţime de oameni, înţelegând prin această minune că dobândiseră un nou sfânt în cer. Au luat cu mare dragoste moaştele martirului şi le-au aşezat cu evla­vie într-o biserică din oraşul Oslo, avându-l ca model şi rugător pe mărturisitorul lui Hristos Halvard, cel care îşi dăduse însăşi viaţa pentru a împlini porunca Mântuitorului: „Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are: ca sufletul său să şi-l pună pentru semenul său.” (Ioan 15, 13) La moaştele sale au început să aibă loc minuni, iar lumea venea de pretutindeni pentru închinare şi primenire sufletească. În anul 1130, pe locul unde odihneau moaştele sfântu­lui, a fost ridicată o biserică de piatră, iar Halvard a devenit ocrotitorul oraşului Oslo. Din păcate, azi nu se mai păstrează decât ruinele acestei biserici, iar moaştele sfântului au dispărut. Sfântul Halvard este cinstit ca ocrotitorul oraşului Oslo (a cărui stemă îl înfăţişează ţinând în mâini trei săgeţi şi o piatră de moară) şi al celor nevinovaţi.

Leave a Reply