PS Macarie: „Prăpastie mare ne separă și pe noi unii de alții, atunci când nu vrem să știm de aproapele, de durerile sau lipsurile lui”

with Niciun comentariu

Duminică, 4 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat în mijlocul românilor din parohia românească din Borås, Suedia. Cu acest prilej ierarhul român a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La slujbă au participat numeroși credincioși de pe coasta de vest a Suediei, unii dintre ei veniți de la mari distanțe. Copilașii prezenți la slujbă, după ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au primit din partea părintelui episcop daruri iar credincioșilor le-au fost oferite iconițe și cărți de folos duhovnicesc.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Macarie a spus următoarele: „Din această pildă putem desprinde următoarele învățături: „omul bogat” și „săracul Lazăr” nu sunt doar două persoane, ci sunt două tipare, două atitudini în fața vieții, a lui Dumnezeu, a aproapelui. De asemenea, putem vedea în zilele noastre cum bogații acestei lumi stau la masa încărcată în timp ce săracii lumii pier de foame și cât de dureroasă este concluzia acestei pilde „Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți” (Luca 16, 31).

Atitudinea „omul bogat” înseamnă: autosuficiență, egoism, nepăsare, lipsă de empatie, de compasiune, de milă față de aproapele; atitudine orientată doar către cele de jos, de aici, din această viață, către dobândirea răsplăților, recompenselor (gratificațiilor în limbaj mai elevat) „celor bune” încă din această viață. Este, în bună măsură, și atitudinea omului modern care e învățat să fie egocentric și să-și satisfacă cu prioritate dorințele și năzuințele sale, omul modern care nu mai știe ce este jertfa, ci doar (auto)recompensarea imediată, pe cât se poate. Vrem totul și vrem acum (I want it all and I want it now), după cum sună și un cântec contemporan. Bineînțeles că ceea ce căpătăm, de fapt, sunt surogate și anestezice, sunt iluzii care ne pot, însă, acapara în așa măsură mințile și inimile încât putem ajunge ca bogatul din pilda lui Lazăr: închiși ermetic în propria închisoare a „bogățiilor” pe care le-am strâns ca să ne delectăm cu ele.

Atitudinea „săracului Lazăr” înseamnă răbdare și asumarea unei vieți duse în suferință, lipsuri, boli. Înseamnă o viață declasată, marginalizată, disprețuită. Orientarea săracului Lazăr este către viața veșnică – nu doar pentru că nu are nimic din cele bune de aici, ci și pentru că, neavându-le, nu și le ia cu forța, invocând drepturi și revendicări, iar pe cei bogați nu îi pizmuiește.

Există bogați și săraci ca Lazăr și în zilele noastre. Poate știți și frățiile voastre, de cumplitele războaie din țările Orientului Mijlociu. Acum, în Yemen, este foamete mare, iar în presa internațională circulă fotografii dureroase cu copiii malnutriți. Unul din acești copii, o fetiță de doar 7 ani, a murit zilele trecute de foame, ca multe alte zeci de mii de copii de acolo. Iată, trăim astăzi într-o lume în care deși se strâng resturi alimentare care ar ajunge să hrănească încă pe atât populația țărilor dezvoltate, există copii care mor de foame! Mai cumplit este că în acea țară există magazine cu alimente, însă sunt prea scumpe. Să ne punem puțin în locul părinților acestor copii, care trec pe lângă magazine pline de mâncare, pe care nu și le pot permite, în timp ce copilașii lor mor efectiv de foame!

Să nu ne amăgim. Fiecare copil mort de foame în colțuri ale planetei care suferă de pe urma acțiunilor bogaților și puternicilor acestei lumi cheamă mânia lui Dumnezeu asupra noastră. Să nu ne imaginăm că dacă se întâmplă, acolo, departe, nu ne privește…De ce există „prăpastie mare” între săracul Lazăr și omul bogat în veșnicie? Pentru că acea prăpastie a existat, mai întâi, în viața de aici. Prăpastie mare separa pe bogatul care nu voia să știe de Lazăr și de suferință. Prăpastie mare desparte pe mulți bogați ai acestei lumi de cei săraci, umili și lipsiți de putere din zilele noastre… Prăpastie mare ne separă și pe noi unii de alții, atunci când nu vrem să știm de aproapele, de durerile sau lipsurile lui… Prăpastie mare există după moarte între cei care au rămas închiși în egocentrism, chinuindu-se cumplit dincolo și cei care se vor mântui în urma chinurilor și suferinței îndurate pe pământ, dobândind în patria cerească ușurare și odihnă veșnică.

Sensul este că noi înveșnicim alegerile făcute în această viață, înveșnicim prăpastia, distanța dintre noi, lipsa de compasiune, sau înveșnicim mila și dragostea. Avem de ales!”

 

 

 

Leave a Reply