Preasfințitul Părinte Episcop Macarie: „Să nu ne rabde inima să păstrăm tăcerea, să ne facem că nu e treaba noastră, atunci când oameni nevinovați sunt nedreptățiți sau persecutați lângă noi!”

with Niciun comentariu

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a săvârșit mai multe slujiri în orașul-reședință al Episcopiei, în Stockholm, Suedia.

Astfel, luni, 23 aprilie 2018, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, Preasfințitul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie la parohia românească din Stockholm, ocrotită de la întemeierea acesteia în 1971, de acest mare martir al Bisericii. Cu prilejul slujirii de hram, părintele paroh Toader Doroftei a primit distincția „Crucea Patriarhală”.

În noaptea dintre 24-25 aprilie 2018, în Paraclisul de la Centrul Episcopal din Stockholm, Preasfințitul Macarie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de mai mulți credincioși, a săvârșit Privegherea de noapte, urmată de Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, ierarhul român l-a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Dragoș-Alexandu Cucuzel pe seama parohiei românești din Nykøbing Mors, din partea de nord-est a Regatului Danemarcei.

În cuvântul de învățătură, părintele episcop a îndemnat pe cei prezenți să cinstească viața Sfinților Mucenici din toate timpurile, îndeosebi a neomartirilor din temnițele comuniste. Referindu-se la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Macarie a subliniat că „avea și un mare simț al dreptății. Erau persecutați oameni nevinovați. Se încălca în mod grosolan dreptatea și legea. Se săvârșeau abuzuri și atrocități inimaginabile, cărora le cădeau pradă oameni buni, onești, cinstiți, cetățeni exemplari ai imperiului roman. Inima curată a Sfântului Gheorghe nu a răbdat persecutarea creștinilor. Nu a putut să tacă, să stea deoparte, să se ascundă de confrații săi de suferință. Iată, un alt aspect al vieții sfântului este: faptul că imboldul mărturisirii sale l-a adus spre acești oameni nevinovați uciși cu sălbăticie, cu cruzime, rostind fericirea evenghelică: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate!”

Ierarhul a mai spus: „Să nu ne rabde inima să păstrăm tăcerea, să ne facem că nu e treaba noastră, atunci când oameni nevinovați sunt nedreptățiți sau persecutați lângă noi! Mai cu seamă dacă cei persecutați, sunt chinuți, sunt torturați pentru mărturisirea lor creștină! Să urmăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și să iubim faptele sale, căci doar astfel ne putem numi cinstitori adevărați și prieteni ai săi. Să iubim curăția inimii, să iubim dreapta mărturie pentru cei nevinovați, să iubim mărturisirea dreptei credințe. Și să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să ne dea și nouă tărie de a ne ridica înaintea puternicilor acestei lumi și a le spune așa cum a spus și el odinioară: Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini ?

Miercuri, 25 aprilie și joi, 26 aprilie 2018, Părintele Episcop Macarie a efectuat vizite misionare la mai multe familii de români din capitala Suediei, acordând o atenție sporită familiilor de tineri cu copii și mamelor care au născut recent. Cu mare bucurie, ierarhul a cununat, joi după-amiază, la Centrul Episcopal din Stockholm, doi tineri din comunitate.

În zilele următoare, misiunea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie va continua în România la Copșa Mică, unde se va afla pentru acordarea burselor Episcopiei Europei de Nord copilașilor sărmani din zonă.

 

 

 

Leave a Reply