Praznicul Botezului Domnului la Marea Nordului

with Niciun comentariu

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi de Bobotează la Marea Nordului: „Aruncarea Crucii peste ape semnifică și porunca Mântuitorului de a propovădui Evanghelia și a botezării tuturor neamurilor în numele Sfintei Treimi”

Vineri, 6 ianuarie 2017, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în biserica românească din orașul Göteborg, Suedia. După ce a cuminecat credincioșii și copiii, oferindu-le daruri, ierarhul a săvârșit sfințirea apei, aflându-se apoi în fruntea procesiunii, cu prapori și icoane, spre țărmul Mării Nordului. Potrivit Tradiției ortodoxe, arhiereul a aruncat și anul acesta Sfânta Cruce în apele reci ale Mării Nordului, fiind ridicată de unul dintre tinerii înnotători. Toți tinerii care au împlinit această frumoasă rânduială, de a intra „în repejunile Iordanului Scandinav”, au primit din partea Părintelui Episcop Macarie icoana Maicii Domnului Stăpâna Fiordurilor și mai multe daruri.

Ierarhul a arătat multiplele semnificații ale aruncării și scoaterii crucii din ape la Praznicul Botezului Domnului: „Aceasta este o rânduială străveche, ținută acum doar în țările ortodoxe, semnificând binecuvântarea apelor naturale prin afundarea sau aruncarea unei cruci în ele. Semnifică, în primul rând, intrarea şi ieşirea lui Hristos din apa Iordanului pe care o sfinţeşte cu propriul Său trup. Apa fiind seva universului şi a tuturor elementelor cosmice, întregul univers primeşte sfinţirea, după cum arată una dintre cântările praznicului: Hristos S-a botezat, El iese din apă şi odată cu El, purifică lumea întreagă. Prin puterea credinței, a iubirii și evlaviei lor, cei care au intrat în apa mării pentru a ridica Crucea de Bobotează, pot simboliza intrarea Apostolului Petru în Marea învolburată a Galileii pentru a se atinge de Hristos, Izvorul sfințirii și al bucuriei. Într-o altă interpretare, atunci când aruncăm Crucea în apă și tinerii, potrivit tradiției, se ostenesc să o scoată cât mai repede, ne aducem aminte de faptul că Hristos „îndată” a ieșit din Iordan, la Botezul Său, deoarece era lipsit de păcat. În Vechiul Testament, este un episod în care Prorocul Moise aruncă lemnul în apa sărată, imposibil de băut, iar aceasta se transformă în apă dulce, devenind, astfel, bună de folosit pentru poporul israelian ce rătăcea în pustie. „Cârtea poporul împotriva lui Moise – scrie în Biblie – şi zicea: Ce să bem? Atunci Moise a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn; şi l-a aruncat în apă şi s-a îndulcit apa.” (Ieșire XV, 24-25). Lemnul prefigurează Crucea, iar apa sărată semnifică firea omenească, spun Sfinții Părinți ai Bisericii. Așadar, aruncând, de Bobotează, Crucea în apele „murdărite” și „sărate” de păcatele noastre, pe de o parte, le înnoim și le împrospătăm, făcând, astfel, ca întreaga Creație, afectată, după cum știm de la Sfântul Apostol Pavel, de starea noastră căzută, să participe la acest har înnoitor al energiilor dumnezeiești. Pe de altă parte, apele semnificând firea omenească, prin Cruce aceasta se înnoiește, se „îndulcește”. De asemenea, aruncarea Crucii în ape semnifică și curățirea de păcatele noastre, după cuvântul prorocului Miheia (VII, 19): „Aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre”. Pentru că Hristos, atunci când s-a botezat în Iordan, a spălat firea omenească de răutatea păcatului, iar în unele icoane ale Botezului, în adâncul Iordanului, zdrobit de Mântuitorul, este reprezentat diavolul înfrânt. În fine, aruncarea Crucii peste ape semnifică și porunca Mântuitorului de a propovădui Evanghelia și a botezării tuturor neamurilor în numele Sfintei Treimi. Aruncarea în ape a Crucii este, astfel, asemenea aruncării în ape a plaselor pescarilor” a mai spus episcopul românilor din Europa de Nord.

În zilele premergătoare Praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a vizitat mai multe familii de români de pe coasta de vest a Suediei, pe care i-a binecuvântat cu Aghiasma Mare, pe cei bolnavi și însingurați întărindu-i și mângâindu-i cu sfatul și rugăciunea. În următoarele zile, ierarhul va continua să-i cerceteze și să-i sfințească cu Aghiasma Bobotezei pe păstoriții săi din țările scandinave, la casele lor, însă și în spitale și în așezămintele de îngrijire pentru cei vârstnici.

BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD

Leave a Reply