Pelerinaj la Växjö, Suedia, în orașul Sfântului Sigfrid, 04.10.2009

Pelerinaj la Växjö, Suedia, în orașul Sfântului Sigfrid, 4 octombrie 2009

 

Duminică, 4 octombrie 2009, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, împreună cu  Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei a slujit Liturghia în Parohia Ortodoxă Română „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureș și Sigfrid, Luminătorul Suediei” din orașul Växjö, Suedia. La finalul Liturghiei, copiii de la școala parohială au prezentat un scurt program de rugăciuni și poezii religioase. În aceeași zi, s-a organizat un pelerinaj la catedrala orașului Växjö, zidită pe locul bisericii de lemn ctitorită la începutul secolului al XI-lea de Sfântul Sigfrid, creștinătorul Suediei, și unde, potrivit tradiției, a fost îngropat acest ierarh misionar saxon.

Seara, cei doi arhierei români au participat la Slujba Vecerniei în biserica Mănăstirii ortodoxe suedeze Sfânta Treime din localitatea Bredared.

Imagini de la acest pelerinaj puteţi găsi aici.

 

ICOANA ZILEI

CALENDAR ORTODOX

Catedrala

construimcatedrala.ro