Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie la Sărbătoarea Nașterii Domnului – 2010

with Niciun comentariu

 

„Naștere și renaștere în Hristos

 

† Macarie

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși, sfântă binecuvântare de Crăciun și caldă îmbrățișare

 

Iubiți frați și surori întru Hristos, Cel Născut în ieslea Betleemului,

Vin și de această dată către dumneavoastră, prin cuvânt sărbătoresc, la ceas de liturghie și colindă, când noi, oamenii, petrecem împreună cu îngerii marea minune de care se cuvine să ne bucurăm neîncetat: Dumnezeu vine la noi și omul merge la Dumnezeu, Dumnezeu se înomenește și omul se îndumnezeiește. „Veniți să sărbătorim! Veniți să prăznuim! – ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia sa rostită la acest sfânt praznic – astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a rușinat, dracii au fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înșelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credința pretutindeni s-a răspândit și s-a lățit. Viețuirea celor de sus pe pământ s-a sădit, îngerii cu oamenii împreună viețuiesc, oamenii cu îngerii fără de teamă vorbesc. Pentru că Dumnezeu pe pământ a venit și omul în cer s-a suit”1.

În amărăciunea noastră din cauza neajunsurilor, dar și din pricina risipirilor noastre prin lume, pierdem de multe ori din vedere miezul minunii care ne-a luminat tuturor copilăria și care ne înnoiește viața: Dumnezeu intră în rostul nostru, în casa noastră, în inima noastră, în gândul nostru, în firul nostru de suflare. Ni se face Emanuel, prin Pruncul așezat în ieslea de lut din peștera Betleemului, pe iarba uscată, între bou și asin: „Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu»” (Matei 1, 22-23).  Dumnezeu este cu noi! Mai rămâne ca și noi să fim împreună cu El!

Darul cel mare și sfânt pe care l-am primit noi toți și pe care, din păcate, nu știm de cele mai multe ori să-l prețuim la adevărata sa valoare este darul vieții, faptul de a fi fost născuți. Și când vorbim despre acest dar, să nu-L pierdem nici o clipă din vedere pe Cel înfățișat în icoană, pe Cel Născut și așezat în iesle. Adică pe Cel Care are parte de două nașteri: o naștere veșnică din Tatăl și o naștere istorică din Fecioara Maria. O naștere negrăită din Tatăl fără de mamă și o naștere minunată din mamă fără de tată. „Căci Logosul Tatălui S-a făcut trup în chip neschimbat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și mijlocitor între Dumnezeu și om este Cel singur Iubitor de oameni”, după cum minunat ne învață Sfântul Ioan Damaschin[1].

Cele două nașteri sunt două taine care-și corespund ca două minuni care se oglindesc una în cealaltă. „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 7) și „Nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele sale” (Matei 1, 18-21).

Și mă refer tot la două nașteri și în ceea ce ne privește: ne naștem fiecare din pântecele maicii noastre cu o naștere istorică și renaștem din pântecele Maicii Biserici cu o naștere eternă. Ne naștem mai întâi trupește, din părinții noștri, și renaștem duhovnicește, „din apă și din Duh”, în Împărăția lui Dumnezeu. Locurile acestor minuni care ne privesc sunt pântecele și cristelnița. Nașterea de prunci este, așadar, o bucurie, o binecuvântare. Despre nașterea Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul lui Hristos, Arhanghelul Gavriil a vestit tatălui său Zaharia la templu: „Și bucurie și veselie vei avea și de nașterea lui mulți se vor bucura” (Luca 1, 14). Despre un singur om, despre Iuda Iscarioteanul cel care L-a trădat, a spus Domnul că „Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut” (Marcu 14, 21).

Dialogul nocturn al lui Iisus cu Nicodim ne dezvăluie măreția Tainei Botezului, a nașterii noastre din Duhul: „Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 4-6). Faptul omului de a se fi născut nu este, așadar, un inconvenient, ci un imens dar, o slavă, un imn, un poem, un colind. De dragul lui Dumnezeu, de dragul părinților și al fraților noștri întru praznicul vieții. Cu atât mai mult cu cât, ne naștem din părinți creștini și ne naștem spre sfințire. Taina Sfântului Botez este miracolul renașterii care ne transfigurează viața în sărbătoare perpetuă.

 

Iubiții mei fii sufletești,

Despre această lucrare sfântă grăiește și colindul străvechi de acasă, în limba lui arhaică și înțeleaptă:

„Ce curți îs aistea curți,

Florile dalbe

De mândre, de minunate

De pomuți înconjurate?

Dar sub umbra pomilor

Șede Doamna curților,

Cu ochi negri sub umbrari

Mânuri dalbe-n buzunari.

Da’ plecați-vă, vârfuri,

Să rupă Doamna struțuri,

Că mâini, pe prânzul mare,

Doamna-a fi nănașă mare:

Pe cei mici i-a boteza,

Pe cei mari i-a cununa,

Pe cei bătrâni i-a-ngropa.

Pruncul Doamnei cel mai mic,

El în pom s-o suit,

Doua crengi a dejdinat,

Una-i vița vinului,

Una-i roada grâului,

Una-i vița de la vie,

Una-i roada de la grâie”[2].

Din Pomul Vieții, prin Euharistie, Biserica primește de la copiii săi din roada vinului și a grâului spre a-i însoți pe ceilalți cu Viața, prin Botez și Cununie. Anticipez prin acest colind și prin tâlcuirea lui duhovnicească tema catehetică a anului viitor. Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a proclamat anul mântuirii 2011 Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română. Înțelegând legătura dintre cele două Sfinte Taine și regăsind roadele și importanța lor în viața de zi cu zi, ajungem să prețuim identitatea noastră în Hristos, comuniunea dintre persoane și comuniunea cu Dumnezeu.

În Familie, Dumnezeu a rânduit trăirea bucuriei nașterii de prunci, bucuria lui Dumnezeu ca împărtășire a darului vieții. Această bucurie trebuie să se regăsească în familia creștină, responsabilă și iubitoare, care păstrează în această lume aflată în permanentă mișcare, valorile autentice, tradiționale, pentru dobândirea fericirii pe care nici timpul și nici lumea nu ne-o pot risipi.

Și aceste Sfinte Sărbători ne oferă prilejul să conștientizăm darurile și bucuriile zilnice pe care ni le dăruiește Dumnezeu. Un mare dar pe care adesea îl neglijăm, pentru că în graba vieții nu îi mai acordăm atenție, este acela al familiei. Grijile cotidiene și robia societății de consum relativizează constant valorile familiale, care ar trebui să fie factor de stabilitate și de coeziune socială. Nihilismul, criza de identitate, libertinajul moral și goana după împlinirea unor false nevoi reprezintă numai câteva din pericolele care distrug frumusețea familiei creștine. Drama societăților occidentale o trăim și noi, cei aflați în această parte a Europei, prin aceea că, din nefericire, tot mai multe familii se destramă, iar oamenii nu mai trăiesc sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu, ci sub impulsul senzualității, în detrimentul împlinirii autentice a omului, care nu este doar trup, ci și suflet.

Pentru noi, românii, familia este o instituție sfântă care ne-a ajutat să ne păstrăm identitatea peste veacuri. Viețuind departe de țară, în aceste ținuturi scandinave, familia trebuie să reprezinte primul loc al manifestării dragostei lui Dumnezeu și al revărsării darurilor Sale pentru noi. Familia este locul în care Comuniunea Euharistică se continuă într-o comuniune sufletească perpetuă. Comuniunea familiei mici din casa fiecăruia și a familiei mari, a familiei de familii, care este parohia sau comunitatea locală a celor botezați, ne întărește în credință și ne păzește de ispita însingurării.

Vă îndemnăm să vă bucurați de familiile dumneavoastră în fiecare zi a vieții și, cu atât mai mult, în acest an calendaristic în care familia este în centrul rugăciunilor noastre! Vă îndemnăm deopotrivă să fiți misionari cu timp și fără timp, învățându-i pe cei din preajma dumneavoastră, prin puterea exemplului, să își sfințească viața în Hristos și în Biserică! Fără această unire în Dumnezeu, se instalează libertinajul, care îl face pe om să se însingureze în egoismul satisfacțiilor mărunte și îl îndepărtează de tot ceea ce este sfânt. Vă îndemnăm să vă rugați împreună cu copiii sau părinții dumneavoastră! Vă îndemnăm să îi cercetați pe cei care, în însingurarea vieții, simt că familia i-a uitat, arătându-le că marea familie a Bisericii creștine nu i-a alungat din centrul preocupărilor ei!

Viețuind pe meleagurile nordice ale Europei, ducem cu noi dorul de Împărăția lui Dumnezeu, dar în același timp și dorul de casa părintească, de locul nostru natal, de România. Dorul de cer și dorul de țară. Continuând tradiția începută în anul 2009 cu pelerinajul din Constantinopol și Capadocia, pe urmele Sfântului Vasile cel Mare și a celorlalți Sfinți Capadocieni, urmată apoi în anul 2010, Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești, de pelerinajul în Țara Sfântă, unde ne-am întărit în credință la locurile în care Hristos a lucrat mântuirea noastră, în anul 2011 dorim să pornim într-un pelerinaj al regăsirii propriilor noastre rădăcini, la obârșiile noastre românești. Mulți dintre românii așezați în nordul Europei încă se întăresc sufletește prin legăturile pe care le păstrează cu casa părintească și cu locurile natale. De aceea ne dorim ca în acest an să facem un pelerinaj de suflet prin locurile sfinte din România, urmând pașii pelerinilor care au căutat binecuvântare și ajutor la sfinții neamului nostru, dăruiți nouă de Dumnezeu.

Mă rog stăruitor ca „Hristos să Se nască în inimile tuturor!” și vă doresc ca și acest an 2011 să vă fie tuturor un an de har și de mântuire, plin de roadele bunătății și dragostei, un an binecuvântat!

 

Cu îmbrățișare sfântă, al vostru arhipăstor și rugător către Domnul,

† Episcopul Macarie

 

 

Note:

  1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la Sfinți, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 29.
  2. Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la sărbători împărătești, la sărbători ale Maicii Domnului și la Sfinți, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 22
  3. Macarie Marius-Dan Drăgoi, Ler Sfântă Mărie. Colinde de pe văile Țibleșului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 198.

 

 

Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2010.

Leave a Reply