Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie la Sărbătoarea Nașterii Domnului – 2009

with Niciun comentariu

 

„Sfeșnicul de lumină al credinței”

 

† Macarie

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși, sfântă îmbrățișare de Crăciun și binecuvântarea „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”

 

Iubiții mei fii sufletești,

Cu bucurie vin și de această dată prin cuvânt pastoral să prăznuim împreună Crăciunul cu toată buna cuviință, împărtășindu-ne împreună din lumina cea dumnezeiască a sărbătorii, care cuprinde în miezul ei nimic mai puțin decât întâlnirea noastră cu Dumnezeu Cel Care se face Om pentru noi, de dragul nostru și spre folosul nostru. Este întâlnirea pe care ne-o dă Dumnezeu de fiecare dată la Dumnezeiasca Liturghie dar și la liturghia vieții de zi cu zi, în fiecare răsărit de soare, în fiecare fir de respirație și bătaie a inimii noastre.

Sărbătoarea Crăciunului ne face părtași mai mult luminii Cuvântului venit în lume să ne lumineze desăvârșit asupra menirii noastre de oameni. Dumnezeu este Lumină din Lumină și a venit făcând din firea omenească sfeșnicul luminii dumnezeiești, aducând lumina în sufletul oamenilor din toate timpurile și locurile, așa cum minunat ne învață Sfântul Ioan Evanghelistul: ,,La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. (…). Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.’’ (Ioan I, 1-5, 9-10).

Atracția și încremenirea omului în lume provoacă refuzul luminii, răceala și indiferența în fața Celui Care este Lumina. Această cumplită realitate și uriașă tristețe ne-o transmit aceste cuvinte ale Evanghelistului: ,,Întru ale Sale a venit, dar ai Săi – adică noi, oamenii – nu L-au primit’’ (Ioan I, 11), dar care continuă, ridicându-ne întru bucuria proslăvirii survenite prin credință: ,,Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut’’ (Ioan I, 12-13). Primirea lui Dumnezeu și participarea oamenilor la acest miracol presupun o renaștere,  o reînnoire în lumină, o naștere de sus, o împărtășire a oamenilor de slava lui Dumnezeu, din plinătatea Lui: ,,Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (…) Și din plinătatea Lui noi toți am luat și har peste har’’ (Ioan I, 14; 16). Acest miracol al renașterii este pentru noi toți Taina Sfântului Botez care ne transfigurează viața în sărbătoare perpetuă.

Sfântul Grigorie Teologul pe care Biserica noastră l-a omagiat, dimpreună cu Sfântul Vasile cel Mare și cu ceilalți Sfinți Capadocieni, în chip special în acest an, ne îndeamnă în omilia sa la Nașterea Domnului să ne veselim cu bucurie și cu cutremur fiindcă prin întruparea lui Hristos se risipește întunericul și se arată iarăși lumina: „Hristos este în trup; veseliți-vă cu bucurie și cu cutremur! (…) Se risipește întunericul și din nou se arată lumina. Din nou se pedepsește Egiptul cu întuneric, iar Israel în stâlp de foc este luminat. Poporul care ședea în întunericul necunoștinței să vadă acum lumina cea mare a cunoștinței”[1].

Noi trăim aici în țara soarelui-apune și știm din proprie experiență cât de mare este dorul de lumină într-un tărâm mai puțin desfătat de lumină în această perioadă a anului. Majoritatea celor care ne-au vizitat au rămas impresionați de obiceiul străvechi care există aici de a ține după înserare un felinar aprins la fereastră. E ca și cum ar fi așteptat necontenit cineva, un oaspete drag. Oare nu este acest oaspete îndelung așteptat Hristos Însuși, Lumina cea adevărată? Tot pe El Îl așteptau și părinții și moșii noștri în noaptea din ajunul Crăciunului, întâmpinând colindătorii Lui, aprinzând sfeșnicul și candela, pregătind masa cu darurile rituale, ca să-i omenească, așa cum arată o colindă din satul meu natal din Ardeal:

„De ieși, gazdă, până-n prag,

Să te colindăm cu drag;

Intră gazdă iară-n casă

Și-aprinde feșnicu-n masă.

Că-ți intră Hristos în casă

Mândră-i sara lui Crăciun”[2].

Așa învățăm de la Sfinții Părinți ai Bisericii de la care moștenim Crezul nostru Ortodox: Dumnezeu este Lumină din Lumină și întru Lumina Lui vom vedea Lumina. Iată, pentru a sublinia importanța Crezului în viața Bisericii și a credincioșilor, la inițiativa Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române a proclamat anul 2010 ca Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești, în contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) și a 125 de ani de la recunoașterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885).

 

Iubiți credincioși,

Sărbătorile Crăciunului și Bobotezei sunt prilejuri de primenire și înnoire duhovnicească, de tezaurizare a luminii lui Dumnezeu în casa sufletului nostru, momente de bucurie veșnică pe care nimeni nu le poate lua de la noi. Toți credincioșii noștri din Europa de Nord să poftească la ospățul Vieții în Betleemul bisericii! De obicei, în fiecare firidă în care preotul pregătește tainic darurile de pâine și vin, în așa-numitul Proscomidiar din latura de nord a altarului euharistic, se află reprezentată iconografic Nașterea Domnului, în sensul în care Pâinea pogorâtă din cer în iesle se oferă ca hrană pentru potolirea foamei de Dumnezeu a tuturor popoarelor.

Am avut un an binecuvântat, în care s-au înmulțit comunitățile noastre și locurile în care se slujește Dumnezeiasca Liturghie, s-au organizat pelerinaje pe urmele Sfinților din Capadocia, dar și ale sfinților Nordului. Credem că una dintre datoriile noastre aici este aceea de a redescoperi sfinții care s-au nevoit pentru Hristos în aceste ținuturi nordice și de a mijloci această regăsire a lor și pentru compatrioții lor. Vă spuneam și cu un an în urmă că nu avem catedrale cu clopote mărețe, dar că inimile noastre ale tuturor trebuie să bată astăzi ca un clopot adevărat, în armonia credinței care ne cheamă la bucuria revărsată din cer pe pământ, așa cum păstorii de odinioară, care privegheau în câmpul Betleemului, au fost chemați de către îngeri.

Imnele sărbătorii ne îndeamnă de a primi bucuria vestită de îngeri păstorilor, de împreună-închinare cu magii, de împreună-proslăvire cu păstorii și de împreună-tresăltare cu îngerii: „Astăzi Fecioara naște pe Făcătorul a toate; peștera aduce Edenul și steaua vestește pe Hristos, Soarele celor din întuneric; cu daruri magii s-au închinat, luminați fiind prin credință și păstorii au văzut minunea, iar îngerii cântau și ziceau: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu!”[3].

Maica Luminii, cea care a născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul lui Dumnezeu, să mijlocească această naștere duhovnicească a lui Hristos și în inimile noastre ale tuturor, să vă dea sporirea și aprofundarea credinței în feluritele împrejurări ale vieții de zi cu zi. Mă alătur și eu colindătorilor, intrându-vă în casa în care ați aprins sfeșnicul de lumină al credinței, agrăindu-vă colinda veche de acasă:

,,Colo-n sus, la răsărit,

Ziurel de ziuă,

Mândră zare s-o zărit.

Da nu-i zare de lumină

Dumnezău cu cartea-n mână,

Tăt citește și cuvântă

Că amu naște Maica Sfântă.

Naște pe Domnul Hristos,

Care de la iad ne-a scos;

Din muncile iadului,

Din văpaia focului.’’[4]

În această zariște de lumină a sărbătorilor, vă purtăm pe toți în rugăciune și în grijă sfântă, și vă urăm tuturor ca acestea să vă fie prilej de sfințire, fericire și împlinire, cu toți cei dragi, de mai aproape sau mai de departe! Să petreceți în bucurie și pace Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza!

 

Cu îmbrățișare sfântă, al vostru arhipăstor și rugător către Domnul,

† Episcopul Macarie

 

 

Note:

  1. Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, în Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvânt la Sfintele Paști, Panegiric (cuvânt de laudă) la Sfântul Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2009, p. 7.
  2. Macarie (Marius-Dan) Drăgoi, Ler Sfântă Mărie. Colinde de pe Văile Țibleșului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005 [Colinda nr. 9 din satul Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud], p. 151.
  3. Stihira Stihoavnei de la Vecernia Praznicului Nașterii Domnului, Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2005, p. 435.
  4. Macarie Drăgoi, op. cit., Colinda nr. 321 din satul Perișor, jud. Bistrița-Năsăud, pp. 358-359.

 

 

Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2009.

Leave a Reply