Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2013

with Niciun comentariu

„Învierea Domnului, chemare spre mărturie luminătoare”

 

† Macarie

Din harul lui Dumnezeu, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși, sfântă îmbrățișare de Paște și salutul binecuvântat: Hristos a înviat!

 

Iubiți  frați și surori în Hristos – Lumina biruinței,

Hristos a înviat!

Și la această Liturghie pascală, ca de fiecare dată când rostim Crezul Bisericii, încheiem mărturisirea noastră astfel: Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin!. Suntem la praznicul Învierii și înțelegem deplin această realitate că, dacă Hristos a înviat din morți, cu toții vom învia în ziua cea de apoi.

Acest adevăr ne este transmis de către Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin cuvintele Sale amintite și în citirea Evangheliei de la Slujba înmormântării: Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia. (…). Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii (Ioan V, 25; 28-29).

Sfântul Apostol Pavel răspunde celor neîncrezători și arată că: Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ne aflăm încă și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morții nu înviază. (I Corinteni XV, 13-15).

Apostolul neamurilor dovedește că Hristos Cel Înviat din morți a confirmat învierea noastră a tuturor, fiindcă, precum toți oamenii au murit în Adam, așa toți vor învia întru Hristos (noul Adam), El fiind începătură a învierii celor adormiți (I Corinteni XV, 20-22).

La învierea cea de obște, trupurile celor înviați vor deveni transparente și imponderabile, asemenea trupului înviat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum ne încredințează același Apostol, căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest trup muritor să se îmbrace în nemurire (I Corinteni XV, 53).

De altfel, cu multe veacuri în urmă, Prorocul Iezechiel a primit măreața vedenie a învierii de obște, pe care Biserica ne-o pune înainte an de an, către sfârșitul Slujbei Deniei din Vinerea Mare, vedenie în care un câmp uriaș plin de oase uscate se reînsuflețesc la porunca Domnului prin suflarea Lui: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre și vă voi duce pe voi în țara lui Israel. Astfel veți ști că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. Și voi pune în voi duhul Meu și veți învia și vă voi așeza în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am zis aceasta și am făcut, zice Domnul (Iezechiel XXXVII, 12-14).

Lumina pe care o primim de la preot la începutul slujbei de Înviere și ieșirea noastră cu făcliile aprinse în afara locașului de închinare simbolizează învierea de pe urmă a tuturor oamenilor. De aceea, iluminăm în această noapte mormintele creștinilor și împărțim ofrandele pascale în spațiul sacru al cimitirului bisericii, arătând că toți laolaltă suntem pregătiți pentru Înviere. Hristos a înviat acum nu doar pentru noi, cei vii, ci și pentru cei adormiți care odihnesc în morminte, așteptând ziua Domnului cea mare și slăvită a învierii tuturor.

 

Dragii mei fii și fiice sufletești,

Postul Mare a fost un timp de pregătire a trupului și a sufletului pentru primirea Luminii dumnezeiești, o primire care, așa cum spun rugăciunile Tainei Botezului, ne transformă și pe noi în fii și fiice ale luminii. Trupul nostru, zidit de Dumnezeu pentru a însoți sufletul pe calea mântuitoare, a participat la sensibilizarea duhovnicească prin detașarea de dependențele pământești. Prin post, noi am eliberat firea pământească de legăturile materiei și am dovedit că voința noastră este mai puternică decât instinctele și poftele.

Astfel am înțeles că trupul, în identitatea lui de neconfundat, este parte din ceea ce Domnul a rânduit să ne dăruiască spre călăuzire. Postul și asceza, deși sunt acte prin care trupul este pus la încercare, nu sunt manifestări ale disprețuirii firii, ci dimpotrivă, sunt mijloace de sensibilizare a materiei, pentru ca Hristos să strălucească în fiecare dintre noi prin reînnoirea Botezului în Paștile care prefigurează, așa cum spunem, de fiecare dată, după împărtășanie, ziua cea neînserată a Împărăției.

Acest Post Mare a fost și pentru noi, creștinii din Nordul Europei, o cale inedită de sensibilizare. Precum în pildele din Pateric, ne-a scos și nouă Dumnezeu în drumul pregătirii noastre ocazii de dovedire a conștiinței legăturii dintre cuvânt și faptă. Fiecare dintre noi poate identifica multe semne ale împreună-călătoririi lui Hristos cu noi, dar pe acestea le vom înțelege deplin doar atunci când vom sta cu Hristos la masă în Casa Tatălui. V-aș pune la suflet un astfel de semn pe care îl putem citi măcar în parte prin prisma acestei înțelegeri.

Doi români, frați de-ai noștri, veniți în țările Nordului pentru a căuta un trai mai bun, și-au găsit sfârșitul vieții trupești: unul în Suedia, iar celălalt în Danemarca. Fără „asigurările sociale” din această lume, trupurile celor doi, Constantin-Gheorghe (23 ani) și Mihai (47 ani), ar fi urmat să fie arse. Primirea acestei vești ne-a întristat amarnic, dar, așa cum știm că pentru creștin moartea este începutul învierii, al doilea sentiment a fost cel de nădejde.

Biserica este mama noastră și toți suntem frați. Conștientizarea acestei realități ecleziale m-a făcut să chem întreagă familia mare a Eparhiei noastre la o mărturie concretă de conștiință bisericească. Așa cum o mamă lovită de tragedia morții unui prunc nu se poate liniști până nu împlinește rânduiala creștină, nici Biserica și fiii ei nu-și pot găsi liniștea până nu-și manifestă dragostea, credința și responsabilitatea pentru fii, în orice situație s-ar găsi aceștia, și mai ales atunci când e vorba de moarte, fie ea trupească sau sufletească.

Rolul nostru a fost de a manifesta durerea, dar, în același timp, și nădejdea și încrederea în coresponsabilitatea creștină a celor pe care-i păstorim. Preoți și credincioși din Norvegia, Suedia și Danemarca ați răspuns la această chemare și, astfel, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, tânărul Constantin-Gheorghe a ajuns în localitatea natală, unde își va dormi somnul de veci până la a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar, după câteva zile, a fost repatriat din Danemarca și trupul neînsuflețit al lui Mihai.

 

Preaiubiții mei,

V-ați  putea întreba de ce este atât de importantă această mărturie? Nu ar fi fost mai util să lăsăm viii cu viii și morții cu morții și să dăm bruma noastră de milostivire săracilor?

Omul este o Taină a manifestării iubirii creatoare a lui Dumnezeu. Trupul omului este templu al Duhului Sfânt. Noi mărturisim credința în învierea cu trupul a morților. Atunci cum să nu fim sensibili la situațiile în care trupurile asociate mântuirii fiecăruia dintre noi ar putea fi șterse din memoria creației prin ardere?

V-ați mai putea întreba fiecare dintre dumneavoastră, mai ales aici în Europa de Nord, unde incinerarea a devenit un act comun la care omul civilizat nici nu mai este creștinește sensibil, de ce atâta sensibilitate la modul despărțirii noastre de trupul acesta stricăcios? De ce întoarcerea în țărână prin descompunere ar fi mai creștină decât întoarcerea prin ardere?

Prin întoarcerea firească în pământul din care am fost luați, identitatea fiecăruia dintre noi se unește cu cele zidite de Dumnezeu. Acesta este, până la a Doua Venire a Domnului, ultimul act de împărtășire trupească a omului cu creația și, prin aceasta, cu Creatorul, iar, prin înhumarea creștinilor care își vor încheia pe rând petrecerea pământească, până la sfârșitul veacurilor, am putea vorbi și de o împărtășire continuă a creației cu Taina Bisericii, prezentă și în trupurile noastre înnoite în Hristos.

Arderea trupurilor împiedică acest ultim act de împărtășire. Cunoaștem faptul că osemintele mențin vie identitatea biologică a celui răposat pe când cenușa celui incinerat nu mai păstrează în ea identitatea firii omenești. Focul distruge identitatea noastră din ultimul act al peregrinării trupești.

 

Dreptmăritori frați și surori în Hristos Cel Răstignit și Înviat,

Iată de ce este pentru noi atât de important ca trupul să se întoarcă firesc în cele din care a fost alcătuit. Iată înțelegerea cu care ne-au binecuvântat frații noștri Constantin-Gheorghe și Mihai, care au primit comuniunea cu lucrarea Ziditorului și datorită mărturiei dumneavoastră de solidaritate și de responsabilitate.

Pornind de la această mărturie pe care cei ce au auzit glasul păstorilor au dat-o, înțelegem și modul în care Dumnezeu ne cheamă să fim părtași lucrării Lui, să fim mâna Sa în creație până la sfârșitul veacurilor și, înviind lăuntric, trezindu-ne din neputințele grijilor de zi cu zi, să fim și pentru alții sprijin, spre împlinirea celor rânduite din veac de Dumnezeu.

Să nu uităm că lumea are nevoie să se împărtășească de Învierea lui Hristos prin deșteptarea noastră. Să nu uităm că suntem aluatul care dospește frământătura lumii și destinul lumii depinde și de mărturia noastră. Să ne unim cu lumina Învierii și noi înșine să devenim fii și fiice ale luminii, pentru ca lucrarea lui Hristos să se împlinească și prin noi. Mărturisind prin faptele noastre că Hristos a Înviat, nădăjduim că măcar unii dintre cei pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale se vor deschide spre primirea adevăratei Lumini.

Hristos a Înviat!

 

Cu binecuvântare și dragoste părintească,

al vostru rugător către Domnul și de tot binele voitor,

† Episcopul Macarie

 

 

 

Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2013.

Leave a Reply