Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2010

with Niciun comentariu

 

„Învierea lui Hristos, pregustarea învierii noastre”

 

† Macarie

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși, sfântă îmbrățișare pascală și salutul binecuvântat ,,Hristos a înviat!’’

 

Iubiți  frați și surori în Domnul,

Hristos a înviat!

Mă bucur să vă întâmpin din nou prin cuvânt sărbătoresc, să vă binecuvântez  bucuria cea sfântă a prăznuirii de Paște și să iau parte, cu toată inima, în chip duhovnicesc, la  această Sărbătoare a sărbătorilor! De fiecare dată rostim împreună la Liturghie Crezul Bisericii, devenit prin Botez crezul nostru al tuturor credincioșilor Bisericii. Și la această Liturghie pascală cât de frumos răsună, pline de noimă sfântă,  aceste cuvinte ale Crezului: ,,… a înviat a treia zi după Scripturi și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit. Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin”.

La propunerea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul mântuirii 2010 să fie consacrat în primul rând Crezului, Simbolului nostru de credință, pe care l-au elaborat Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice de la Niceea (325) și Constantinopol (381) și pe care îl mărturisim personal sau prin nași, părinții noștri spirituali, atunci când primim Botezul, iar comunitar atunci când participăm la Euharistie, în vremea Dumnezeieștii Liturghii. Crezul Bisericii se dovedește astfel a fi crezul nostru, al fiecăruia în parte și al tuturor împreună. A avea un crez înseamnă să ști de unde vii și unde te îndrepți, adică a avea o orientare în viață. Foarte mulți din cei care se plâng că nu mai pot descoperi un sens al vieții ar trebui să ia aminte la Crezul acesta prin care atâția, mărturisindu-l și trăindu-l, și-au sfințit viața.

Atunci când rostim solemn Crezul Bisericii, mai ales acum  în noaptea de Paști, cu lumânarea aprinsă în mână, pregătiți să ne împărtășim, să nu uităm: noi mărturisim că viața noastră are tocmai acest sens al Învierii. Taina Spovedaniei sau pocăința, metaniile, lacrimile, cuminecarea la Liturghiile Darurilor mai înainte Sfințite din vremea Postului, participarea la Taina Maslului, la Deniile Săptămânii Mari, toate au avut un singur sens: ieșirea din frământările și încrâncenările acestei vieți, din stările false și egoiste și întoarcerea la Lumina vieții, la adevărul Botezului nostru, la starea de puritate, de sfințenie la care ne-a ridicat Hristos Domnul în ceasul sfânt în care am fost încreștinați. Chiar și fără să o știe, în fiecare om arde dorul acesta după Înviere, după o viață fără de istovire. Acest belșug de viață se revarsă tocmai în Liturghia Bisericii căci toți cei botezați sunt chemați să trăiască și să primească o viață după Hristos, Noul Adam, Începătorul unei vieți noi, o viață în Dumnezeu, o viață în Hristos prin Duhul Sfânt. Viața creștinilor este tocmai această viață desfășurată în puterea și sub pecetea tainei, așa cum mărturisim cântând în această noapte pascală: ,,Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat!’’ (Galateni 3, 27). Această stare de îmbrăcare în lumina lui Hristos o descrie minunat cântarea de la momentul aprinderii lumânării botezului nostru al fiecăruia: ,,Dă-mi mie haină luminoasă Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină!’’1.

Abandonarea programului de viață la care ne angajăm prin Botez sau, mai grav, necunoașterea sau totala sa ignorare, ne duce la răstălmăcirea vieții noastre și de multe ori la desfigurarea ei. Acest miracol al renașterii este pentru noi toți Botezul care ne transformă viața în sărbătoare perpetuă. Atunci când ascultăm cuvintele din Prologul Evangheliei de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la Liturghia Paștilor, când după fiecare verset, preotul se oprește ca să se audă bătaia clopotului, ecoul ajunge până la noi, ca să pricepem că răsunetul acesta are legătură cu noi, toți cei botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Mărturisirea Învierii lui Hristos este miezul de foc al creștinismului și al vieții creștinilor, de aceea chiar și cei mai puțini fervenți și consecvenți în credință în decursul anului, încearcă în acest răstimp pascal să regăsească drumul cel drept al credinței, calea Bisericii. Îi încurajăm pe toți să folosească acest prilej sfânt pentru a redescoperi calitatea lor de fii ai Bisericii, de copii ai lui Dumnezeu, realitatea prezenței lui Hristos Cel Înviat în ei înșiși, sălășluirea minunii acesteia în ei, de la Botez. Acesta este și rostul sfânt pentru care Biserica noastră a rânduit ca să dedice un an catehetic special pentru aprofundarea Crezului care conține mărturisirea Învierii lui Hristos, legată de mărturisirea învierii noastre.

 

Dreptmăritori creștini,

Între mormântul lui Lazăr și mormântul lui Hristos se desfășoară toată măreața lucrare a Săptămânii Mari pe care o retrăim în fiecare an în slujbele Bisericii. Să ne bucurăm și să ne veselim căci Hristos a învins moartea, cea care reprezintă spaima oamenilor din toate veacurile! Încă din sâmbăta lui Lazăr, o puternică atmosferă pascală, o mireasmă a Învierii începe să copleșească Biserica și sufletele credincioșilor. Învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, un eveniment cutremurător, este o prefigurare a Învierii Domnului dar și o prevestire a învierii tuturor oamenilor. Astfel ne-o prezintă troparul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim:

„Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o,

Pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.

Pentru aceasta și noi, ca pruncii semnele biruinței purtând,

Ție Biruitorului morții, strigăm:

Osana, Celui dintru înălțime!

Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului”[1].

Obiceiul de a așeza aceste semne de biruință peste morminte reprezintă tocmai simbolul părtășiei noastre la biruința Domnului. Această biruință a Domnului în istoria oamenilor a fost deja prefigurată și profețită în Vechiul Testament, în viața drepților care au ieșit vii și nevătămați din încercări de moarte și din mâna unor dușmani de temut: Noe din potop, Avraam din numeroase vrăjmășii, Isaac din fața cuțitului de jertfă, Iona din burta monstrului marin, Moise din Egipt, Iosif din vânzarea fraților săi, Regele David din mâna vrăjmașilor, Prorocul Ilie din fața falșilor profeți și a regilor idolatri,  Prorocul Daniel din groapa cu lei, cei trei tineri Anania, Azaria și Misail din cuptorul încins din Babilon. În toți aceștia a biruit Domnul Care astfel Își prevestea marea biruință asupra morții și a diavolului.

În Noul Testament sunt relatate, după cum știm, învierea fiicei lui Iair și a fiului văduvei din Nain, ca minuni săvârșite de către Mântuitorul Iisus Hristos, minuni care culminează cu învierea lui Lazăr și cu propria Sa Înviere din morți. Chiar în momentul cutremurător al morții Domnului pe Cruce ni se spune că „…iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte, după Învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora” (Matei 27, 51-53). În numele Domnului Cel Înviat, Apostolii au săvârșit și ei învieri din morți: Sfântul Apostol Petru a înviat-o pe Tavita, iar Sfântul Apostol Pavel l-a înviat pe tânărul Eutihie din Troa.

Realitatea Învierii, anticipată prin patriarhii, drepții și profeții Vechiul Testament, devine copleșitoare în Noul Testament, prin Hristos și prin Apostolii Săi. Biserica Sa se arată pe sine, potrivit Părintelui Dumitru Stăniloae, ca un laborator al Învierii, locul sfânt în care viața sporește în noi, în care primim mereu lumină din lumina lui Hristos.

 

Iubiți credincioși și credincioase,

Cu multe veacuri în urmă, Prorocul Daniel vestea din vedenia despre învierea morților și despre starea lor în veșnicie: „Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viața veșnică, iar alții spre ocară și rușine veșnică. Și cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor” (Daniel 12, 2-3). Mai înainte, însă, Prorocul Iezechiel a primit măreața vedenie a învierii de obște, pe care Biserica ne-o pune înainte an de an, către sfârșitul Deniei din Vinerea Mare, când un câmp uriaș plin de oase uscate se reînsuflețesc la porunca Domnului prin suflarea Lui: ,,Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre și vă voi duce pe voi în țara lui Israel. Astfel veți ști că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. Și voi pune în voi Duhul Meu și veți învia și vă voi așeza în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, al zis aceasta și am făcut, zice Domnul” (Iezechiel 37, 12-14).

Lumina pe care o primim de la preot la începutul slujbei de Înviere și ieșirea poporului cu făcliile aprinse în afara locașului simbolizează această ieșire la lumină, învierea de pe urmă a tuturor oamenilor. Hristos Cel Înviat din morți a confirmat învierea noastră a tuturor căci, după cuvintele Sfântului Pavel, ,,precum întru Adam toți mor, așa și întru Hristos (noul Adam) toți vor învia’’ (I Corinteni 15, 22). Deloc întâmplător, acest adevăr este amintit la fiecare înmormântare, chiar din Evanghelia Mântuitorului: ,,Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia. (…). Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 25; 28-29). Cu fiecare an, cu fiecare Înviere, cu fiecare cuminecare din ospățul credinței, suntem fiecare dintre noi mai aproape de acest moment sfânt. De altfel, Hristos Domnul pune împărtășirea noastră în directă legătură cu Învierea cea de pe urmă: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi’’ (Ioan 6, 54).

Toate aceste adevăruri pe care le avem în vedere când rostim Crezul, iată, ne privesc pe fiecare dintre noi, până la mormânt și până dincolo de mormânt. Canonul Slujbei de Înviere conține acest adevăr suprem: ,,Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice’’[2]. Unul dintre sfinții foarte iubiți pretutindeni, Cuviosul Serafim de Sarov, își întâmpina credincioșii care-l căutau pentru sfat duhovnicesc cu aceste cuvintele: ,,Bucuria mea, Hristos a înviat!’’. El făcea din fiecare întâlnire cu un om, un eveniment pascal, fiindcă vedea în fiecare pe Hristos Cel Înviat. Avea această putere deoarece dobândise întru sine prezența Duhului Sfânt, ardoarea iubirii dumnezeiești. Despre această iubire arzătoare dintre Tatăl ceresc și Fiul Său veșnic, dintre Fiul și frații Săi oamenii, despre această iubire de jar care arde în inimile sfinților, scria Sfântul Nicolae Velimirovici, din moaștele căruia se află o mică parte la mănăstirea ortodoxă de la Bredared, de aici, din Suedia, în minunata sa tâlcuire la Crez: ,,Puterea acestei iubiri este incomparabilă, nemăsurată și nemărginită. Pământul ar fi explodat dacă Hristos nu s-ar fi ridicat din el. Pământul nu este în stare să-L țină înăuntrul său. Aceasta este puterea iubirii cerești eterne și adevărate. Forța iubirii nu poate fi descrisă. Cu forța acestei iubiri arzânde, Împăratul cerurilor a vizitat pământul, a suportat toate umilirile și torturile și în final a înviat.”[3]

Cu nădejdea creșterii noastre în credința care biruiește toate crizele și toate neajunsurile de care avem uneori parte în această viață, vă doresc vouă, tuturor purtătorilor de lumină, să petreceți sărbătoarea sfântă cu toată bunacuviință, cu bucurie și veselie netrecătoare! Hristos a înviat și pentru noi și pentru cei de acasă și pentru cei din mormintele moșilor și strămoșilor noștri! Hristos Cel Înviat să vă sfințească deplin tot rostul vieții dumneavoastră!

 

Cu îmbrățișare sfântă, al vostru către Domnul rugător,

† Episcopul Macarie

 

 

Note:

  1. Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 42.
  2. Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 532.
  3. Slujba Învierii și Carte de Tedeum, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 37.
  4. Episcop Nicolae Velimirovici, Credința poporului lui Dumnezeu. O explicare a Crezului, trad. rom. Diana Potlog, Editura Sofia, București, 2001, pp. 69-70.

 

 

Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2010.

Leave a Reply