Nou îndemn la rugăciune stăruitoare pentru Camelia-Mihaela Smicală și copiii săi

with Niciun comentariu

Va avea loc a doua parte a procesului intentat de statul finlandez mamei românce

Chemăm tot sufletul creștinesc să înalțe o rugăciune, un suspin al inimii, un gând bun pentru Camelia-Mihaela Smicală, mama româncă din Finlanda, și pentru copiii săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra.

Mâine, 7 aprilie a.c., va avea loc a doua parte a procesului pe care statul finlandez l-a intentat mamei românce. Camelia-Mihaela Smicală este acuzată de opunere față de executorii judecătorești care au intervenit în forță, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii. Pe 23 martie a avut loc o primă parte a acestui proces.

Camelia Smicală se află în imposibilitatea de a-și plăti propriul avocat în cadrul procesului, onorariul acestuia fiind achitat în urma ajutorului frățesc al românilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, care au răspuns apelului Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi.

Să ne rugăm, așadar, în continuare împreună, cu nădejde, pentru ajutorul și izbăvirea Cameliei și copiilor săi.

Leave a Reply