Mesajul Prof. Univ. Dr. Andrei Marga, Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca,

with Niciun comentariu

Adresat cu ocazia hirotoniei întru arhiereu a Cuviosului Părinte Arhimandrit Macarie Drăgoi,

Episcopul ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, 

Vinerea Luminată, 2 mai 2008

 

Universitatea Babeș-Bolyai este de asemenea în sărbătoare, pentru un motiv foarte simplu, cel puțin după război, după al doilea război mondial e primul absolvent al Universității care capătă această consacrare extraordinară de episcop al Bisericii Ortodoxe Române. L-am avut până acum ca doctorand pe Preasfințitul Macarie Drăgoi, dar îl avem, trebuie să spunem,  și în continuare pentru că după un foarte bun doctorat de istoria Bisericii, el continuă cu un alt doctorat. Oricum însă, astăzi universitățile sunt ierarhizate, clasificate, și după personalitățile pe care le dau pentru a conduce mari institute de cercetare, universități, de ce nu, guverne, ministere, dar, firește și instituția cea mai veche a Europei și a lumii care este Biserica, la diferitele ei nivele. De aceea suntem foarte bucuroși și vrem să-l felicităm pe Preasfințitul Macarie Drăgoi, să exprimăm recunoștință Înaltpreasfințitului Bartolomeu, care a făcut primul recomandarea aceasta, și sigur, să fim recunoscători Sfântului Sinod pentru înțeleapta alegere făcută.

Un foarte celebru între timp teolog german, spunea în anii ’20, că secolul XX va fi al Bisericii, și avea în vedere cel puțin două lucruri. Dintre instituțiile lumii, Bisericile vor concentra mai mult speranțele și încrederea oamenilor, ceea ce se vede în toate sondajele. Înăuntrul teologiei, meditația asupra Bisericii va devenii centrală, va deveni mai importantă decât în orice altă epocă anterioară a istoriei moderne a Europei. Acceptând această judecată, ne dăm seama ce răspundere și ce rol revine celui care devine ierarh. Același teolog german, Romano Guardini, ca să spun direct, spunea foarte simplu tot prin anii ’20, Biserica a revenit în conștiințe, dar între timp sunt probleme în comunități. Și astăzi trebuie să recunoaștem că Biserica a revenit în conștiințe, dar în relația dintre Biserică și comunități sunt multe probleme pentru că modernitatea a generat multe provocări pentru Biserică ca și purtătoare al mesajului cristic.

Oricum, se cuvine să medităm asupra Bisericii nu doar ca și construcție care încântă în orașele Europei, nu doar cu o administrație complexă, care, trebuie spus, a inspirat de multe ori și administrațiile statale, după cum și invers, și Biserica a suferit de multe ori influența acestor administrații, trebuie să  medităm mai mult asupra Bisericii, și aici, desigur, trebuie mereu să ne amintim, încă o dată, că Biserica nu e doar o construcție, nu e doar o instituție, ci este purtătoarea unui mesaj, mesajul cristic pe care ea are datoria să îl promoveze în lume.

În acest punct este limpede că mai ales unui ierarh i se cere supunere,  în sensul cel mai profund al termenului, față de mesajul cristic, dar i se cere, desigur, și disponibilitatea la sacrificiu, la martiriu,  în diferite împrejurări. Noi suntem convinși că fostul Arhimandrit Macarie, actualul Preasfințit, știe aceste lucruri și privim cu încredere rolul lui ca Episcop al Europei de Nord. Oricum, îl rugăm să simtă că suntem alături de el în această nobilă și profundă misiune.

Leave a Reply