Mesajul domnului Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii și Cultelor,

with Niciun comentariu

Adresat cu ocazia hirotoniei întru arhiereu a Cuviosului Părinte Arhimandrit Macarie Drăgoi, 

Episcopul ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, 

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, 

Vinerea Luminată, 2 mai 2008  

 

Este o bucurie să salutăm un eveniment semnificativ pentru viața credincioșilor ortodocși români din Europa de Nord, hirotonia întru arhiereu a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Macarie Drăgoi, primul episcop ortodox român pentru Europa de Nord.

Biserica este un reper spiritual important cu un rol considerabil în promovarea patrimoniului spiritual și cultural al unui popor, iar comunitățile românești din afara granițelor țării au nevoie de astfel de repere și de sprijin reprezentate de Biserică. Comuniunea prin Biserică este cea care face ca granițele să dispară. Ne exprimăm speranța că Preasfinția Voastră veți fi îndrumătorul celor aflați departe de țară și de familie și că le veți oferi alinarea de care au nevoie.

Preasfinția Voastră vă felicit și vă doresc rodnice împliniri în păstrarea identității culturale lingvistice și religioase a românilor din nordul Europei.

 

Adrian Iorgulescu,

Ministrul Culturii și Cultelor

Leave a Reply