Mesaje transmise de către Preasfințitul Părinte Episcop Macarie – 2015

with Niciun comentariu

 

Meditația Preasfințitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord în cadrul Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa

Rostită în dimineața zilei de 5 septembrie 2015, la rugăciunea de pe esplanada 

Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, 

în cadrul Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoților. Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, și pe tine te vei mântui și pe cei care te ascultă” (1 Timotei 4, 12 – 16).

 

Iubiți fii ai lui Hristos,

Suntem într-o comuniune de suflet, întruniți în cetatea Clujului, pentru a da mărturie despre darul întâlnirii noastre cu Hristos, prin regăsirea unora cu alții. Aceeași trăire a arătat-o și Sfântul Apostol Pavel față de tânărul său ucenic Timotei, episcop în metropola Efesului, căruia îi transmitea să urmeze pilda iubirii, smereniei, blândeții, credinței și curăției Mântuitorului Iisus Hristos. Acestea, de fapt, sunt treptele spre mântuire căci mântuirea nu e un concept abstract, ci o stare a permanentei iubirii dumnezeiești în inimile noastre transformate de iubire.

Ne-am rugat împreună acum, într-o atmosferă de care ne vom aminti multă vreme, cu sentimentul că aparținem unei Biserici vii și lucrătoare. Însă frumusețea acestei întâlniri, copleșită de tinerețea chipurilor voastre și de inimile capabile de iubire până la jertfă, nu va fi deplină până ce ele nu vor fi transformate pentru veșnicie în icoane ale lui Hristos, spre a deveni luminători în lume. Sfântul Serafim își îndeamnă un ucenic: „Dobândește pacea în sufletul tău și mii de oameni în jurul tău se vor mântui”. Pentru a dobândi pacea trebuie să ne curățim de orice neputință, pe care o justificăm dând vina pe lume, pe societate, pe semeni și chiar pe diavoli, însă mai puțin pe noi.

Apostolul neamurilor vă vorbește tuturor: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile voastre, ci faceți-vă pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția”. Cât de minunați sunteți, tocmai pentru că vă arătați atât de deschiși către jertfă și iubire. Întru voi stă nădejdea familiei mici și a familiei mari, a familiei de familii, adică a Bisericii. Pilda purtării și credinței voastre arată tuturor, că sunteți mădulare vii și candele aprinse pe altarul Bisericii. Depășiți disprețul lumii prin cercetarea Sfintelor Scripturi și prin urmarea exemplului Sfinților. De pildă, Sfântul Vasile cel Mare vă îndeamnă să fiți harnici, curați și jertfelnici ca albinele, asumând din avalanșa informației care abundă zilele vieții noastre, doar ceea ce este viu și lucrător și e destoinic să judece simțirile și cugetările inimii (Evrei 4, 12). Culegeți mult, prin multă osteneală, însă discerneți cu gândul lui Hristos (I Corinteni 2, 16) ceea ce este de folos, de ceea ce este al lumii, ceea ce este mântuitor, de ceea ce este stricător de suflete și trupuri.

Ca să biruim, trebuie să ținem cu putere cuvântul vieții (Filipeni 2, 16), iar din acest legământ să ne desprindem numai pentru unirea cu Cuvântul Vieții. Să vă propuneți din primele gânduri ale tinereții să prețuiți sfințenia. Nu este imposibil, dacă ne lăsăm în grija lui Dumnezeu, pentru că în lupta ispitelor, harul mângâietor ne va dărui puterea și pacea, care covârșește toată răutatea și neputința sufletelor și a trupurilor noastre.

Întru acest îndemn al iubitorului de Hristos și de tineri, Apostolul Pavel, vă dorim ca aceste momente unice de comuniune în Hristos și în tinerețea voastră, să vă fie un odihnitor popas, din care să dobândim cu toții bucuria și fericirea ascultării de Dumnezeu în trupurile noastre de acum. Entuziasmul și puterea tinereții voastre să nu vă părăsească în lupta duhovnicească, pentru împlinirea menirii noastre aici pe pământ, a sfințirii noastre și a lumii în care ne rostuim.

Fiți, așadar, tineri și frumoși în veșnicia prezenței lui Hristos, pentru ca niciodată să nu cunoașteți însingurarea și întotdeauna să vă simțiți iubiți de Domnul și de semeni! Lăsați-L pe Hristos să vă integreze în lucrarea Lui în lume și deveniți mădulare vii pentru ca lumina lui Hristos vădită în voi să lumineze tuturor!

Leave a Reply