Mesaje transmise de către Preasfințitul Părinte Episcop Macarie – 2011

with Niciun comentariu

 

† Macarie 

Episcopul Europei de Nord 

„Familia și mântuirea lumii – 

de la normalitatea duhovnicească de odinioară 

la deriva axiologică contemporană”

Dumnezeu L-a făcut pe om, după chipul Său (Facere I, 26) pentru ca omul să tindă spre asemănarea în virtuți și viețuire cu Dumnezeu. Pentru că Domnul Dumnezeu este deopotrivă întreit în Persoane și deoființă, a rânduit Domnul ca omul să nu fie singur pe pământ, făcându-i lui Adam ajutor pe Eva. Porunca pe care le-o dă imediat după ce au fost creați este aceea de a „stăpâni… peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul” (Facere I, 28). Era întrevăzută comuniunea prin împărțirea responsabilității de a stăpâni lumea, într-o stare paradisiacă neperturbată de umbra păcatului.

Cu toate acestea, în urma ispitirii, omul a căzut trecând de la armonia edenică la o comuniune parțializată, care va presupune de acum sacrificiu personal, stăpânirea propriilor dorințe și ambiții, pentru ca modelul divin lăsat omului, ca pecete în inima lui, să nu se șteargă. Aceasta reliefează faptul, uitat prea mult astăzi, că familia presupune, întâi de toate, capacitate de jertfă din partea ambilor soți, și deschidere spre dăruire necondiționată întreolaltă, în comuniunea universală a sfinților.

Crizele din viața societății reprezintă perioade ale cumpănirii valorilor netrecătoare. Poate tocmai de aceea în această perioadă de tulburătoare criză economică, financiară, accentul trebuie să revină pe valorile tradiționale, a căror valabilitate nu expiră niciodată. Familia a fost, este și ar trebui să rămână celula de bază a societății. Să fi spus cuiva acum 40-50 de ani că oamenii nu vor mai subscrie acestui model al familiei creștine ar fi părut de neînțeles, însă cu durere constatăm astăzi că puțini sunt cei care doresc să lupte pentru o familie adevărată, autentic creștină, în care Dumnezeu Creatorul să binecuvânteze și să ocrotească o astfel de viață nouă în comuniune jertfelnică.

Nu mai este normal, ci mai degrabă pare desuet, ca tinerii să își declare dragostea eternă în Biserică și să trăiască aceste jurăminte sfinte cu încredere statornică până la mormânt. Astăzi pare de-a dreptul iresponsabil să riști a te căsători cu cineva fără o garanție juridică prin care să fii protejat de falimentul financiar în cazul divorțului. Nu se mai caută întărirea legăturii  dragostei dintre soți prin binecuvântarea  părinților și a Bisericii, pentru că astăzi căsătoriile de probă ipocrite par mai eficiente. Să fi căzut în derizoriu idealul părinților și strămoșilor noștri de a avea o comunitate sănătoasă, clădită pe familii puternice?

Sinaxarul ne prezintă multe și frumoase vieți de sfinți căsătoriți, care au trăit bucuria și iubirea, ca valori netrecătoare, încă de aici de pe pământ. Normalitatea actuală nu este dată de noutate, ci de sănătatea valorilor pe care le promovăm. Nu întâmplător am amintit de sfinții căsătoriți, pentru că întoarcerea la originile noastre oferă întotdeauna răspuns frământărilor noastre cotidiene.

Pe aceeași linie s-au înscris și în Episcopia noastră manifestările duhovnicești în acest an 2011, dedicat de Sfântul Sinod, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Tainelor Botezului și Cununiei, adică temeiurilor sacramentale ale familiei creștine. Ne-am întărit duhovnicește la toate manifestările pe care le-am organizat în eparhie, dar și în România. La Mănăstirea Tismana și în împrejurimile ei am organizat întâlnirea cu tinerii noștri, având ca temă: Familia creștină – bucuria firească a vieții în Hristos (9-17 iulie), iar în pelerinajul din țară, din perioada 17-26 septembrie, am călătorit cu toții pe urmele sfinților români, la mănăstirile și așezările de acasă, întărindu-ne prin exemplele și mărturiile binecuvântate de Dumnezeu. Cu acest prilej am cunoscut mai bine cadrul în care s-au consolidat familii frumoase și sănătoase, din care s-au ridicat atâția oameni de ispravă ai neamului nostru. Tezaurul spiritual pe care îl descoperim la obârșiile românești este revelația valorilor perene nu doar pentru noi, ci și pentru cei de alt neam care se împărtășesc de veșnicie într-un spațiu străluminat de credință autentică.

Într-o familie contemporană, omogenă sau mixtă, din punct de vedere cultural ori confesional, principala limbă care trebuie folosită este  cea a încrederii. Aceasta nu înseamnă că aderăm la o atitudine fundamentalistă, ci că revenim la fundamentele duhovnicești, fixând ca ideal stăpânirea pe care au avut-o Adam și Eva în Eden, precum și dobândirea asemănării cu Dumnezeu în fiecare zi a vieții. Limba credinței este izvorâtoare de pace și liniște în familie, în preocupările profesionale și personale, oferind dinamismul veșniciei în existența noastră pământească concretă.

Familia creștină ar trebui să redevină prima școală a virtuților. Cei șapte ani de acasă, după cum spune înțelept românul, reprezintă fundamentul tuturor celorlalte deprinderi pe care le va dobândi omul în întreaga sa viață. Acesta este unul dintre cele mai simple lucruri pe care le putem face, transformând fiecare zi a vieții de familie într-o școală a bucuriei și a virtuților, prin receptarea și transmiterea luminii credinței în jurul nostru.

Pentru ca o familie să fie cu adevărat împlinită atât din punct de vedere comunional, cât și ca școală a virtuților este absolut necesar ca ea să devină roditoare. Nașterea de prunci a scăzut foarte mult în întreaga societate, pentru că oamenii se gândesc la copii mai mult prin prisma neputințelor cotidiene, uitând că sunt darul lui Dumnezeu. Ființarea noastră ca neam întru veșnicie va dăinui numai dacă nașterea de prunci nu devine un banal accident în  rutina planning-ului familial și o eroare de calcul omenesc, gestionate astfel încât starea de confort să nu fie afectată.

O rugăciune pătrunzătoare, care se repetă pedagogic în cadrul slujbei Sfintei Cununii, pentru a o asimila și înțelege, este aceea pentru darul de prunci buni. Ori prunci buni ne dă Dumnezeu astăzi dacă și noi ne luptăm cu orgoliul personal, cu ambițiile deșarte, cu reorganizarea axiologică, lăsând de o parte non-valorile care ajung adesea, din nefericire, prioritare.

Familia creștină nu este doar tradițională, ci este actuală prin tot ceea ce reprezintă ea înaintea lui Dumnezeu, pentru ca și noi, cei care avem locuirea în aceste meleaguri nordice, să trăim bucuria stăpânirii edenice și a comuniunii veșnice. Busola credinței ne arată întotdeauna nordul, adică zenitul dumnezeiesc. Cine urmează în viața de familie nordul va evita deriva risipirii și a dezorientării în lume.

† Macarie
Episcopul Europei de Nord 

„Părintele Bartolomeu Anania – 

Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului”

Cu durere în suflet am primit vestea trecerii la cele veșnice a Părintelui nostru duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu. Înaltpreasfinția Sa ne-a fost model și călăuză, în care am găsit îngemănate credința mărturisitoare și profunda sa cultură. Așa cum și-a dorit, a trecut la veșnicele locașuri, de acasă, de la Cluj, unde bătrânul oștean, în ultimii 18 ani de viață, s-a aflat sub drapelul Bisericii. Clujul i-a oferit bucurii și împliniri, însă și dureri și dezamăgiri. Orașul din care a fost expulzat pe nedrept în tinerețe, avea să-l reprimească în anul 1993 ca arhipăstor și luminător.

Slujirea ierarhului și cărturarului Bartolomeu Valeriu Anania în metropola transilvană s-a desfășurat sub cele trei principii călăuzitoare, pe care le-a pus la inimă discipolilor și colaboratorilor: frică de Dumnezeu, obiectivitate și transparență. Prețuind  valorile și acordând credit tinereții, a știut să se înconjoare de colaboratori dispuși să fie  formați pentru o slujire sinceră, curată și jertfelnică. De altfel,  după cum se cunoaște, Vlădica Bartolomeu a luptat din răsputeri, prin cuvânt și prin puterea modelului, împotriva corupției de orice fel, la orice nivel și cu alte generații. În perioada imediată de după decembrie 1989, prin Grupul de reflecție, alături de Părintele Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al României și de alți intelectuali de marcă, clerici și mireni, a contribuit la gestionarea perioadei de tranziție în plan bisericesc și a participat la asanarea societății românești în general.

Îi iubea pe tineri nespus de mult, având  încredințarea că ei reprezintă viitorul neamului și al Bisericii. Nu pierdea niciun prilej de a li se adresa și a le da cuvânt de folos și încurajare iar în ultimii ani, fundația care îi poartă numele, a tinerilor studioși, a reușit să întrupeze cuvintele încurajatoare și să aducă multor tineri promițători un sprijin material concret. Cu umorul său firesc, spunea deseori că și el trăiește prin tineri a doua sa tinerețe deoarece prima s-a consumat în temnițele comuniste și în pribegie.

Studentul medicinist de odinioară, Anania, exmatriculat și alungat din Cluj în 1946, pentru vina de a fi condus greva studențească anticomunistă și antirevizionistă, după mai bine de 50 de ani, a fost reprimit în cetatea universitară de pe Someș. Senatul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj a hotărât să anuleze decizia de exmatriculare, iar la unul din cursurile festive ale studenților mediciniști, fiind invitat și ierarhul Bartolomeu, acesta le-a cerut sutelor de absolvenți să-l primească în promoția lor. În urale, Părintele Anania, a fost primit cu bucurie și entuziasm.

Datorită Mitropolitului Bartolomeu, Catedrala din Cluj a reușit să devină model de slujire liturgică și un cadru de echilibru între ethos și logos. Omiliile ierarhului cărturar și atitudinile sale de după 1993 au devenit evenimente majore ale cetății. Așa cum mărturisea, cuvântul său rostit la amvon, dorea să intre la inima tuturor, să hrănească și să călăuzească pe cei aflați în căutare de sine, de la simplul credincios până la cel mai rafinat intelectual. Animat de aceste preocupări a tâlcuit și diortosit Sfânta Scriptură, iar tipărirea ei ca ediție jubiliară a Sfântului Sinod, în anul 2000, a fost unul dintre evenimentele de excepție din răstimpul vieții sale.

Pe plan ecumenic și cultural, în timpul păstoririi sale, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a încheiat un parteneriat model cu Biserica Evanghelică din Baden-Württemberg, în urma căruia s-au dezvoltat mai multe proiecte culturale și sociale, precum radioul eparhial Renașterea, Școala Christiana, Policlinica fără plată Sfântul Pantelimon, Centrul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice de la Mociu și altele. Totodată, a vegheat la bunul mers al școlilor teologice de la Cluj, a crescut prestigiul editurii eparhiale, dezvoltând proiecte editoriale ambițioase și dinamizând revistele Renașterea și Tabor. Numeroase lucrări liturgice, teologice și științifice, unele fiind semnate chiar de ierarh, au contribuit la refacerea simbiozei dintre credință și știință, cult și cultură, aceasta fiind una dintre prioritățile enunțate chiar la începutul slujirii sale arhierești.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul Înaltpreasfinției Sale acolo unde drepții se odihnesc și unde mila Lui face din cei muritori părtași ai Împărăției Cerurilor.

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Leave a Reply