Liturghii arhierești în orașele Jönköping și Växjö, Suedia, 3-4 octombrie 2009

with Niciun comentariu

Sâmbătă, 3 octombrie 2009, Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia, și-a sărbătorit hramul Acoperământul Maicii Domnului. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Înalt Preasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi ortodocși români, sârbi și suedezi. La eveniment, alături de credincioșii ortodocși, au participat Excelența Sa Doamna Răduţa Matache, Ambasadorul României în Regatul Suediei și Domnul Dan Shafran, Directorul Institutului Cultural Român din Stockholm.

După slujbă, în sala de întâlniri a românilor din Jönköping, s-a organizat o agapă frățească iar la final Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei a susținut o conferință cu tema Sfinții Capadocieni modele de viețuire creștină. Manifestările s-au încheiat cu un program de dansuri tradiționale românești, prezentat de copiii și tinerii din comunitate.

Duminică, 4 octombrie 2009, Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop Macarie au slujit Liturghia în Parohia Ortodoxă Română „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureș și Sigfrid, Luminătorul Suediei” din orașul Växjö, Suedia. La finalul Liturghiei, copiii de la școala parohială au prezentat un scurt program de rugăciuni și poezii religioase. În aceeași zi, s-a organizat un pelerinaj la catedrala orașului Växjö, zidită pe locul bisericii de lemn ctitorită la începutul secolului al XI-lea de Sfântul Sigfrid, creștinătorul Suediei, și unde, potrivit tradiției, a fost îngropat acest ierarh misionar saxon.

Leave a Reply