Hramul parohiei ortodoxe române din orașul Aalborg, Danemarca

with Niciun comentariu

hram aalborg,

De Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului,  parohia ortodoxă română din oraşul Aalborg, Danemarca, şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, informează TRINITAS TV.

„Fiind în această perioadă binecuvântată a Postului Crăciunului credincioşii noştri s-au spovedit şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Totodată, ne-am întâlnit cu tinerii din această parohie şi împreună cu ceilalţi tineri care au participat la Sfânta Liturghie am stabilit ca anul viitor în primăvară să organizăm aici în nordul Danemarcei adunarea generală a tinerilor din Episcopia noastră Ortodoxă Română a Europei de Nord”, a precizat Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

Parohia ortodoxă română din oraşul Aalborg îi mai are ocrotitori pe Sfinţii Ierarhi Pahomie de la Gledinul Bistriţei şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopii Romanului.

Imagini de la acest eveniment puteţi găsi aici.

www.basilica.ro

Leave a Reply