Episcopul Macarie: „În calitate de lucrători noi avem datorii, nu drepturi”

with Niciun comentariu
 
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române al Europei de Nord s-a aflat în aceste zile în mijlocul credincioșilor români din Suedia. Sâmbătă, 25 august 2018, ierarhul a săvârșit, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Sfânta Liturghie și Botezul pentru cel de-al patrulea copilaș al unei familii binecredincioase din comunitate, iar duminică, 26 august 2018, a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la altarul bisericii românești din orașul suedez Jönköping, botezând un alt copilaș al unei tinere familii de credincioși.
Tâlcuind pericopa evanghelică duminicală, despre pilda lucrătorilor răi (Matei 21, 33-44), Părintele Episcop Macarie a arătat că prin această parabolă Mântuitorul ne cheamă  la trezvie, arătându-ne  că „lumea aceasta în care trăim noi, închipuită prin vie, nu ne este dată pentru a o stăpâni, ci pentru a o lucra spre mântuire. În calitate de lucrători, noi avem datorii, nu drepturi. Avem datoria de a lucra ca lumea în care trăim să fie o lume în rânduială, o lume guvernată de poruncile evanghelice. Nu avem dreptul de a face din această lume ce vrem noi cu ea, după propriile noastre reguli și legi, schimbătoare, stricăcioase, chiar împotriva firii. Avem datoria de a ne opune și de a mărturisi, atunci când sunt lucrători răi care vor să tiranizeze lumea. În poruncile evanghelice este viața, pe când în fărădelegile lucrătorilor răi este moartea. Cu toții, cu mic, cu mare, femeie sau bărbat, bătrân sau tânăr, să luăm jugul cel blând și ușor al Mântuitorului și să răscumpărăm vremea, căci zilele rele sunt!” a mai spus episcopul ortodox român al Europei de Nord.
În perioada vizitelor pastorale din comunitățile din Suedia, Preasfințitul Macarie a oferit daruri celor mici, îndrumând părinții în vederea creșterii și educării copilașilor.

Leave a Reply