Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat în aceste zile în vizită pastorală la românii din Suedia, Danemarca și Norvegia

with Niciun comentariu

După vizitele pastorale din partea de sud-vest a Suediei,  joi, 21 martie Preasfințitul Părinte Episcop Macarie și-a început vizita pastorală în Danemarca.  Vineri, 22 martie 2019, ierarhul  a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite în biserica parohială din Herning-Ikast, iar sâmbătă, 23 martie 2019, înconjurat de preoții și diaconii slujitori din Danemarca, a săvârșit Sfânta Liturghie și pomenirea pentru cei adormiți în paraclisul mănăstirii ortodoxe românești „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast, Danemarca. Cu acest prilej, Preasfințitul Macarie a hirotonit întru preot pe diaconul Marian Cibotaru pe seama credincioșilor parohiei românești „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Nykøbing Falster, din sudul Danemarcei.

În a doua duminică a Postului Mare, 24 martie 2019, Părintele Episcop Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în parohia ortodoxă română din Copenhaga, Danemarca. După slujbă ierarhul român a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru un copilaș din comunitate. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Macarie a spus: „În această duminică a doua din Postul Mare îl prăznuim în mod deosebit pe Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii necreate și al rugăciunii isihaste, al rugăciunii inimii. El a avut un rol esențial în cristalizarea învățăturii de credință în Biserică, la cumpăna vremurilor, ca un ultim suspin și ca o ultimă licărire de lumină a Imperiului Bizantin înainte de a trece sub întunericul otoman. Cinstindu-l pe Sfântul Grigorie Palama, cinstim și familia creștină dreptmăritoare. Puțini poate știu dintre dumneavoastră că întreaga familie a Sfântului Grigorie Palama a fost canonizată, tatăl său Constanțiu, sfătuitorul împăratului, mama sa Kaloni, frații săi ieromonahii Teodosie și Macarie și surorile sale monahiile Epiharia și Teodota. Toți aceștia au fost oameni ai rugăciunii, ai evlaviei, ai jertfei, fiind considerați încă din timpul vieții lor sfinți. Iată, ce exemplu minunat! O familie care a dat multă și bogată  roadă, fiind adânc înrădăcinată în Hristos, o familie care deși era situată atât de bine social la înălțimile Imperiului Bizantin, a ales să rămână fidelă Mântuitorului Hristos, decât puternicilor și modelor acelor timpuri. Așadar, astăzi, pe de o parte, cinstim dreapta și adevărata credință iar, pe de altă parte, cinstim familia creștină iubitoare și jertfelnică, rugându-l pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama să ne curățim simțirile prin rugăciune și să ne împărtășim de lumina cea pururea fiitoare, dând o bună și dreaptă mărturie în familie și în societate”.

Luni, de praznicul Bunei Vestiri, 25 martie 2019, Preasfințitul Macarie și-a început vizita pastorală la românii din Norvegia, slujind Sfânta Liturghie de hram în parohia românească din Stavanger, unde împreună cu preoții și credincioșii au cinstit Icoana Maicii Domnului „Stăpâna Fiordurilor”. Copilașii prezenți la slujirile arhierești au primit din partea păstorului lor daruri iar credincioșii cărți de folos duhovnicesc și iconițe. Pe durata vizitelor sale pastorale din această perioadă a Postului Mare, Preasfințitul Macarie a spovedit și a îndrumat pe mulți credincioși dornici de primenire sufletească.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.